"Pot să-ţi spun că eşti atît de al meu, pe cît poate altcineva să fie. Pe cît aş avea nevoie ca altcineva să fie – pe cît ar mai încăpea, înghesuit pe undeva printre posesiunile mele de mine – ca o batistă făcută boţ şi îngrămădită într-un buzunar pentru cazul în care te-ar trage curentul şi te-ar lovi brusc guturaiul, sau pentru cazul în care aş merge în societate şi dă bine, nu-i aşa, să ai la îndemînă o batistă brodată, înmiresmată unic, pe care s-o agit graţioasă şi sensibilă înspre surmontarea unui moment oarecumva lacrimogen. Iar din altă perspectivă, pe care-o regăsesc ori de cîte ori aprind lumina, nu am cum să te am, dragul meu, pentru că tu eşti eu. Eu-ul din oglindă. Nici mai mult nici mai puţin. Eşti ipostaza mea cea mai potrivită jindului de întregire. Eşti partea din mine care mă surprinde perpetuu, fiindcă uimirea de sine-desccoperind este elementul vital în creşterea aripilor.
Eu, cînd
devin înger - Îngerul meu Auriu - te conţin pe de-a-ntregul ca proces în
desfăşurare. De-aici probabil, orgasmul perpetuu pe care mi-l
furnizează existenţa ta. Poţi zice că bat cîmpii şi, cu siguranţă că
asta fac, privit dinspre mintea ta strulucitor coerentă. Însă ceea ce mă
străduiesc să scot din discuţie şi eventual din aşteptări este faptul
de a mă configura belciug pe mîna, nasul sau inima ta – ce zici?! E o
chestie pe care femeia proscrisă din orice femeie o poate profesa şi
fără patalama, nu crezi? De multe ori mă simt atrasă de această ipostază
ca fluturele de lampă, fără discernămînt, genetic parcă. Există
probabil nişte înscrisuri în natura mea feminină care mă alunecă, fără
să mă prevină de cele mai multe ori, în această capcană a belciugului.
Să fie pentru că totdeauna pleci cu totul?! Cînd eşti, eşti cu totul,
cînd lipseşti, lipseşti la fel. Iar cînd te-ntorci trebuie să o luăm de
la capăt. Nu-mi laşi decît o foaie cu nişte date de referinţă – ai putea
spune de referinţă, că exact ceea ce e cu-adevărat de referinţă îmi
scapă de cîte ori mă încleştez de… imaginea ta.
Acum însă - în ACUM-ul acesta, vorbesc - am dat drumul la pumn. Cînd am slăbit strănsoarea şi-am deschis palma, era deja acolo – întregimea noastră. E ca şi cum n-ai mai pleca atunci cînd eşti absent, ci te-ai deplasa doar liber prin această întregime. Uneori par că te uit, însă curînd, îmi dau seama că doar mă deplasez la rîndu-mi, prin spaţiul vast care suntem, cuprinşi unul în altul şi cuprinzători unul de altul, distincţi şi întreţesuţi totodată. Uneori, cînd sunt cuminte şi clară, încep să-ţi simt parcă şi întreţeserile din alte zone, cu alţi oameni, în alte relaţii şi asta nu mi se mai pare străin, frustrant. Din contră, îmi dă o senzaţie, încă uşor panicată recunosc, de lărgire, de extindere.
ACUM, iată, m-am întins în vecinătatea unui val spart şi mă lăfăi în mîngîierea soarelui. Habar n-ai. Te văd culegînd urmele paşilor mei măturate de ape doar pe jumătate, ca să poţi ajunge la mine. Ha! Mă găseşti în sfîrşit! E tocmai bine, fiindcă soarele deasupra şi apa dedesubt au început să te răscolească prin carnea mea şi te cereai întrupat. După urechea stîngă porţi ca pe-o floare, sărutul altei femei, dar asta nu mă sperie prea tare, fiindcă aroma florii nu-mi mai pare străină şi nici potrivnică.
Acum însă - în ACUM-ul acesta, vorbesc - am dat drumul la pumn. Cînd am slăbit strănsoarea şi-am deschis palma, era deja acolo – întregimea noastră. E ca şi cum n-ai mai pleca atunci cînd eşti absent, ci te-ai deplasa doar liber prin această întregime. Uneori par că te uit, însă curînd, îmi dau seama că doar mă deplasez la rîndu-mi, prin spaţiul vast care suntem, cuprinşi unul în altul şi cuprinzători unul de altul, distincţi şi întreţesuţi totodată. Uneori, cînd sunt cuminte şi clară, încep să-ţi simt parcă şi întreţeserile din alte zone, cu alţi oameni, în alte relaţii şi asta nu mi se mai pare străin, frustrant. Din contră, îmi dă o senzaţie, încă uşor panicată recunosc, de lărgire, de extindere.
ACUM, iată, m-am întins în vecinătatea unui val spart şi mă lăfăi în mîngîierea soarelui. Habar n-ai. Te văd culegînd urmele paşilor mei măturate de ape doar pe jumătate, ca să poţi ajunge la mine. Ha! Mă găseşti în sfîrşit! E tocmai bine, fiindcă soarele deasupra şi apa dedesubt au început să te răscolească prin carnea mea şi te cereai întrupat. După urechea stîngă porţi ca pe-o floare, sărutul altei femei, dar asta nu mă sperie prea tare, fiindcă aroma florii nu-mi mai pare străină şi nici potrivnică.
Cate femei pot răsări din mine doar pentru a
te iubi?!
Cate femei din mine s-ar alinta de perindările tale prin
spaţiul iubirii?!
Infinit de multe. Infinit… dragul meu."
(Odette)
. . .
Dragostea si Dragobetele sunt universale...
Intram in dansul magic al dragostei, ritmul ametitor patrunde pana in adancul simturilor si prinsi in dulcele supliciu, ramanem impreuna... pana la sfarsitul dragostei.
Cred in dragoste... Cred in miracole...
Dragostea face miracole...
Dragostea face miracole...
ankladyl
