Pagini

25 iulie 2013

INDEPENDENTA DUCE LA LIBERTATE...





"Practic nu ai nevoie de absolut nimic pentru a trai magia vietii, dar totusi ai nevoie de independenta pentru a putea sa nu ai nevoie de nimic, iar daca vei trai neavând nevoie de cuvântul “nevoie”, vei putea atinge libertatea deplina care te înconjoara, care te caracterizeaza. La Adevaratul Nivel esti independent cu privire la orice, neavând nevoie de nimic, deoarece cuprinzi si nimicul si Totul  laolalta, acest lucru facându-te puternic si  deasupra tuturor necesitatilor fizice.
Hai sa ne gândim putin cum ai sosit pe Pamânt! Din Cerul care ne înconjoara s-a coborât în pântecul mamei tale o Lumina, care cuprinde toate satisfactiile de care “ai nevoie” pentru a atinge independenta. Aceasta magnifica putere care a venit pe planeta noastra este Sufletul tau, Pacea prinzând forma si fiind gata sa aiba parte de experiente conform naturii Sale! Ai fost facut în libertate, iar când ai iesit în aceasta lume ai avut cu tine doar încântatorul zâmbet si frumosul plâns, necunoscând nici un necaz care trebuie purtat, carat,neavând nici o datorie fata de cineva, nici o obligatie, tu aparând simplu, din Iubire. Nu a  trebuit sa dai nimanui vreo explicatie pentru aparitia ta, fiindca inocenta citita pe chipul tau neîncretit de necazuri reprezenta pentru cei din jurul tau o adevarata portie de hrana spirituala. Când copilul se naste, el reprezinta cel mai curat caracter posibil, deoarece nu are nicio idee preluata din exterior, el gândind Divin, nefiind înca “bombardat” de toata agitatia exterioara. Când privesti un copil, poti observa începutul de drum al Sufletului caruia îi apartine acel corpulet, procesul de crestere, de învatare, de asimilare este cutremurator de magnific, modul în care el cade si se ridica doar pentru dorinta lui nebuna de a merge, lasându-ne pe noi, adultii, fara cuvinte, muti de uimire! Admira toate aceste lucruri si când începe sa plânga, multumeste-I lui Dumnezeu pentru ocazia binecuvântata de a asista la începerea unui drum, la alegerea unei cai a unei parti din Dumnezeu. Ce proces sacru si înaltator se deruleaza sub ochii tai! Nu ai gândit din aceasta perspectiva niciodata si acum începi sa întelegi ca Sufletul tau are planul perfect în ceea ce te priveste si ca acest corp fizic este doar o marioneta, trasa de sfori de Lumina Creatoare prin care esti unit cu sfânta Vecie. Ce nevoie crezi ca poate avea asemenea creatie? Sufletul tau Îi apartine lui Dumnezeu, este o parte din El, iar provenienta lui întareste ideea ca este independent fata de orice nevoie din lumea fizica, dar Tatal tau a vrut ca acel copil sa se distreze, asa ca a asezat la picioarele sale tot Universul pentru a avea loc de joaca, iar acel copil se va juca cu orice îi va face cu ochiul, cu orice îi va face placere, pentru ca asa va dori, nu pentru ca are nevoie sa se joace cu ceva. Daca faci putin efort sa întelegi toate aceste sacreadevaruri, te vei lepada de orice consideri tu a fi dependente si de orice slabiciune pe care singur ti-ai creat-o. Ce griji ai avut când ai aterizat pe aceasta planeta? Niciuna! Poti acum, clar si sincer, sa raspunzi la fel? Felul tau natural de a fi estecum te-ai nascut, curat si independent, dar pe parcursul vietii ai adunat sugestii exterioare, transformate în convingeri si credinte care nu au facut altceva decât sa te abata de la drumul normal, drumul initial, linistit, sfânt.
Ai venit la pachet cu independenta si ar fi bine sa alegi sa faci ce îti place si doar ce te face sa te simti bine, fericit, dar ai mare grija sa nu devina o slabiciune, sa nu devina o dependenta pentru mintea ta constienta! De la obicei la slabiciune, pentru cei care au fost supusi unor anumite  experiente nefavorabile, este o foarte mica  distanta, care de regula nici nu este luata în considerare si care transforma extazul în agonie. Ai sa alegi ceva care îti provoca placere, surfingul spre exemplu, dar nu o sa devii dependent de el deoarece nu te-ai regasi în acel copil nou-nascut care nu stie ce înseamna privarea de libertate provocata de dependenta. Vei face surfing în continuare nu pentru ca asa trebuie, cipentru ca asa alegi si asa vrei sa faci, iar daca ti se iveste o alta oportunitate de voie buna, de distractie, nu vei ezita sa alegi si altceva si sa încerci ceva nou. 
Eu asociez cel mai mare dar al nostru, liberul  albitru, cu independenta. Când ai o slabiciune, un viciu care nu-ti face cinste, gândeste-te ca nu este altceva decât o abatere de la drumul normal numit comportamentul tau initial, deoarece esti independent si functionezi cel mai bine, la o  capacitate optima, atunci când esti curat, fiindca nu trebuie sa fii sub influenta unei substante sau a vreunui sport pentru a fi fericit. Gândeste-te ca esti doar sub influenta lui Dumnezeu, si nici macar atât, esti parte din Dumnezeu! De ce anume ar putea El sa fie dependent si ce putere ar avea cineva asupra Spiritului Dumnezeiesc pentru ca Acesta sa nu se bucure de libertatea clipei, de libertatea care caracterizeaza eternul prezent? Consuma ce vrei, dar ai grija sa nu fie daunator corpului tau si încearca sa nu te înveti prea mult cu ceva,încearca sa eviti crearea de obiceiuri care, nesupravegheate, pot conduce la formarea slabiciunilor, deoarece, daca va primi aceeasi hrana sau aceleasi experiente, trupul va crede ca doar asa functioneaza bine. Mintea constienta îti poate juca feste, iar un mod gresit de a gândi, în sensul ca nu te-ar ajuta, te poate transforma foarte rapid în cineva care are nevoie de ceva, dar  încearca totusi sa elimini din vocabularul tau cuvintele de genul “trebuie” si “nevoie”, deoarece unul duce la celalalt si amândoua duc la baza este ca esti independent fata de ele si fata de tot. Te nasti împlinit deja si daca reusesti sa te mentii la acel nivel care, paradoxal, este cel mai ridicat, vei fi în masura sa-ti controlezi orice experienta din viata si vei face absolut orice prin natura ta, din placere, pentru ca asa ai ales sa faci, nu pentru ca ai nevoie de o anumita experienta pentru a fi fericit. Fericirea este starea ta naturala,  caracteristica ta însotitoare de pe aceasta planeta. Daca tu consideri ca esti dependent de tigari, raspunde-ti la o întrebare simpla: “corpul meu nu poate functiona daca nu inhalez aceasta otrava”? Trupul nu functioneaza mai bine când fumezi, dimpotriva, mecanica lui este îngreunata si în niciun caz nu te simti mai bine tragând acel fum în plamâni, deoarece acest lucru este practic imposibil si aceasta este doar o iluzie formata în partea constienta a mintii tale. Ce face corpul când  fumezi tigara de la tigara, zi de zi? Se zbate sa se apere si se obisnuieste pâna la urma cu otrava, deoarece observa ca nu are cu cine sa se puna, iar când asimileaza acele substante, le face o parte din el si când vei tremura îti va transmite ca lipseste ceva din tine, aceasta fiind o portita spre slabiciune, spre nefericire, o simptoma care anunta asa numitul sevraj. Nu este nevoie sa se ajunga acolo, deoarece stii ca esti independent si te gândesti automat la modul în care erai când al tau Suflet a început aceasta calatorie, când te-ai nascut: liber. Erai total independent de orice substanta, de orice experienta, iar daca ridici aceasta povara de pe umerii corpului tau, vei simti cum este sa fii independent din nou. Te-am facut curios? Este decizia ta daca vrei sa renunti la ceva care-ti fura libertatea deplina, iar daca într-adevar asta îti doresti, adu-ti aminte ca tot Universul te sprijina si ca Dumnezeu te încurajeaza, te împinge de la spate sa faci orice actiune care te duce la independenta, la libertate, la El. Înlocuieste un viciu cu ceva care te cinsteste si gândeste-te ca daca, spre exemplu, renunti la fumat, hrana va avea un gust mai bun, hainele îti vor mirosi mai bine, iar aprecierile la adresa ta si a reusitei tale nu vor întârzia sa apara. Sa te întreb ceva: de ce oamenii te încurajeaza în general sa renunti la fumat si nu îti sugereaza inversul, sa fumezi de zece ori mai mult? Din iubire! Toata lumea stie, de la vagabondul din coltul strazii pâna la un medic (care la rândul lui fumeaza de stinge), ca tutunul dauneaza grav sanatatii! Noi am vorbit despre tutun deoarece acesta este cel mai raspândit viciu, dar înlocuieste fumatul din toate aceste fraze cu viciul pe care consideri ca îl ai, iar daca stai acum sa analizezi sansele tale la reusita, poate vei fi cam descurajat la început, dar în interiorul tau este ceva care te împinge spre succes, iar tu începi sa simti acest lucru din ce în ce mai mult. Dumnezeu îti da putere sa reusesti fiindca tu însati esti putere, iar odata depasita o slabiciune, care prin definitie este ceva ce te face mai slab, vei deborda de fericire, de încredere, si vei privi spre înainte asteptând noi provocari, ca doar ai prins dulcele gust al succesului!
Nu poti pierde când vine vorba de renuntarea la ceva, deoarece nu ai nevoie de acel “ceva” pentru a functiona, fiindca masinaria ta perfecta merge ceas exact asa cum s-a nascut, independenta de un lucru, de un obicei exterior care crezi ca îti  provoaca o stare de fericire. Nu uita ca fericirea esti chiar Tu, Sufletul tau, Spirit din Spiritul lui Dumnezeu, care îti transmite acum aceste vorbe încurajatoare si care îti spune ca esti prea mare pentru a te asocia cu asemenea vicii, create, culmea, pentru a te bucura si mai mult de sfânta libertate din dotare. Ai ales un alt drum odata cu citirea acestor cuvinte, iar când un gând care duce la un viciu te va bântui, adu-ti aminte ca esti iubit de Iubirea însasi, esti încurajat de Încurajarea însasi si esti împins de la spate, sustinut de însasi Sustinerea si Protectia Divina! Nu ai cum sa nu reusesti, pentru ca primul pas a fost facut chiar de Sufletul tau care ti-a asezat aceste fraze în fata si care acum este mândru de tine. Simti mai mult ca niciodata ca te iubesti si ca te eliberezi de orice nu este asemanator mixturii din care ai fost conceput: libertate, dragoste, speranta, bucurie, armonie..."
(C.M.)

 * * *

"Libertatea omului e partea divina din el" 
(P. Tutea)


Cu bucurie, 
ankladyl

3 iulie 2013

Lectii de la un copac...


1. Nu depinde de tine cum te nasti. Și noi copacii suntem de mai multe feluri. Salciile par triste, stejarul puternic, artarul mandru, însa fiecare are acelaşi potenţial și e unic în felul lui. Foloseşte-ti propriile abilitati si invata altele noi


2. Gaseste-ti energia şi puterea interioara. Noi ne folosim de asta iarna, cand e frig şi zapada ne apasă crengile.


3. Fii flexibil. Daca un copac ar ramane rigid, crengile s-ar rupe, tocmai de aceea noi ne miscam o data cu bătaia vantului, apoi revenim în poziţia iniţială şi mai puternici.


4. Bucură-te de vremurile ploioase. Nu numai ca vei aprecia mai mult soarele, insa vei creste frumos.


5. Nu exista copac urat, doar ochi care privesc fără să vadă.                                   


6. Evoluează în ritmul tau şi bucură-te de drumul creşterii tale. Noi copacii nu ne uitam invidiosi la altii, care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucuram de fiecare zi, cu fiecare frunză înverzita.


7. Ia o parte din grijile şi pesimismul altora si transform-o în energie pozitiva, apoi daruieste-o, ca o gura bună de oxigen.


8. Nimic nu dureaza. Si noua mereu ne cresc alte crengi şi frunze, însa nu stam sa plangem după fiecare frunza îngalbenită de timp, ci ne bucuram de ce avem.


9. Radacinile puternice te ajuta de fiecare data. Nu uita de unde ai plecat şi ce lectii ai învăţat pe parcursul creşterii tale.


10. Câteodată viaţa poate să-ţi pară grea sau tristă. Nu renunţa atunci! Oricât de mare ţi-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice şi curând vei vedea cum iese soarele.


11. Fii recunoscător în fiecare zi! Un copac nu uită asta. Când răsare soarele, când copiii se joacă lângă el, când păsările îşi găsesc refugiu şi cântă de pe crengile de sus, noi copacii, în semn de mulţumire, înflorim.


12. Renunţă la frică! Dacă s-ar teme copacii, ar rămâne cu frunze vechi şi putrezite, însă ei au curajul să le dea drumul şi să accepte altele noi.


13. După o iarnă grea şi apăsătoare, vine primăvara. Întotdeauna. Aşa că nu-ţi mai face atâtea griji.


14. Iubeşte! Pentru noi nu există copac demn de iubit sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic şi nu ne lăsăm blocaţi de soi, culoare sau rădăcinile lui, aşa că-l iubim pe fiecare şi formăm împreună frumoasele păduri, parcuri şi atâtea alte zone pe care nu le-ai văzut înflorite, de ochelarii grijilor tale.


15. Realitatea ta nu e singura existentă, aşa că ascultă şi adevărul celorlalți. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie să fie verzi.” Dacă ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze roşii, portocalii şi atâtea alte diferenţe importante şi superbe.


16. Universul înseamnă abundenţă. Un copac niciodată nu se întreabă daca va mai veni căldura, dacă va reuși să supraviețuiască frigului și cum îi vor crește înapoi frunzele. El ştie că lucrurile astea vor veni natural.


17. Tot ce ai e clipa prezentă. Nu contează cât de frumoasă sau dureroasă e. Alege să o savurezi, căci nu va mai veni înapoi.


18. Încetează să consideri că lucrurile sunt grele. Un copac nu spune “Nu pot să înfloresc. Anul ăsta nu vreau să fiu roditor! E prea greu, dureros şi inconfortabil!” Pur şi simplu o facem, cu încredere şi uşurinţă.


19. Nu aştepta fericirea, alege-o ! Ai auzit vreun copac să spună „Dacă aş fi cu 5 metri mai la dreapta şi mai înalt cu 20 cm aş fi mai fericit? “ Noi nu spunem asta, pentru că am înţeles că putem alege fericirea în momentul prezent, din locul în care suntem, cu resursele pe care le avem.


20. Tinde spre înălţimi, bucurându-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei mai avea ce să înveţi şi ce să realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.


21. Compară-te cu tine însuţi. Nu contează că unii copaci au frunzele roşii, iar anumiţi oameni îi preferă. Eu sunt un alt soi, însă anul ăsta am cele mai frumoase frunze de până acum, de un verde crud.


22. Lasă-te îmbrăţişat.  Aşa poți primi o bucăţică de energie şi iubire, dăruind în schimb acelaşi lucru sau orice îţi doreşti.


23. Puterea adevărată înseamnă vulnerabilitate. Deşi nu se vede întotdeauna, niciun copac nu e perfect. Câteodată oamenii ne fac rău, iar alte ori ne simţim obosiţi după atâta zăpadă căzută pe crengile noastre sau pur şi simplu, suntem uşor îndoiţi pe alocuri, însă nu ascundem asta. Ne permitem să ne arătăm şi vulnerabili şi goi.


24. Adu valoare în vieţile oamenilor prin ceea ce eşti. Eu ca şi copac, mă bucur când oamenii se adăpostesc în umbra mea şi am o prietenă salcie, care admiră îndrăgostiţii care privesc melancolic spre crengile ei.


25. Observă cum fiecare frunză, are altă nuanţă de verde. Aplică asta în viaţa ta şi se va schimba radical.


26. Admiră ce este în jurul tău. Până şi noi copacii, ne dregem frunzele de admiraţie când vedem oameni frumoşi, fericiţi şi îndrăzneți.


27. Ai încredere! Dacă natura poate fi atât de perfectă şi abundentă, cum îți şi trece prin cap că tu ai putea fi altfel?


28. Iartă. Deşi câteodată mă supăr când văd oameni care distrug natura sau aruncă gunoaie pe jos, știu că e în puterea mea să devin mai puternic şi ei nu ştiu mai mult de atât. Totuşi tu, fiind om, poţi face o schimbare în acest aspect. Iartă , apoi decide cum vrei să acționezi tu.În toate aspectele vieții tale.


29. Fii responsabil ! Daca am da vina pe verile toride şi gerul iernii ce am rezolva? Ne concentrăm doar pe ceea ce putem face noi.


30. Timpul cel mai potrivit e acum ! Nu aşteptăm anotimpul potrivit, ci creem noi momentul oportun. Pentru a creşte. Aplică asta în viaţa ta şi renunță la amânare. Tu ca om, ai  şi mai multe posibilităţi.


31. Renunţă la trecut. Mi se pare absurd ca un copac să se gândească la iarna grea din 2008, în loc să se bucure de primăvara plăcută din 2013. La fel e şi la oameni.


32. Fii tu însuţi întotdeauna. Renunţă la măşti. Ai văzut tu vreun copac care să mintă că e de alt soi doar pentru a fi plăcut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem lângă noi oamenii care rezonează cu ceea ce suntem cu adevărat.


33. Fii puţin egoist, până-ţi găseşti forţa de a dărui. Toamna, datorită dansului nostru, vântul pare mai puternic şi oamenii evită să stea lângă noi. Dacă e furtună, se tem să nu cădem pe ei. Însă dacă am rămâne drepţi doar de dragul lor, ne-am rupe. Aşa că, înţelege că uneori e nevoie să vă alungăm puţin, pentru a vă putea dărui mai mult mai târziu


34. Nu te supăra pe defectele observate la ceilalți, căci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac, ce stă lângă un lac. Are multe imperfecţiuni. E strâmb, frunzele sunt mai puţine, iar crengile mici şi neregulate. Toate astea se reflectă în lacul din faţa lui, însă niciodată nu l-am auzit supărându-se pe apă că-i arată calităţile şi defectele lui.


35. Uită-te în interior. Mă amuză cum voi oamenii vreţi să deschideţi porţi ce se deschid doar din interior. Dacă viaţa ta nu arată cum ai vrea, uită-te la rădăcini, la interiorul şi credinţele tale. Am văzut o femeie supărată că merele din pom nu erau bune şi vroia să schimbe merele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului.


36. Nu ştiu dacă ţi-a mai spus cineva, însă noi copacii, în perioadele senine, ne păstrăm o rezervă de energie în interiorul nostru, pe care o folosim iarna. Poate ar fi o idee să te gândeşti şi tu să iei decizii pe termen lung.

37. Îndrăzneşte să străluceşti la valoarea ta. În momentul când ne cresc frunzele, nu doare,ci e sărbătoare


38. Oricât de întuneric ţi-ar părea că e, uită-te în sus. Întotdeuna vor fi stele care să-ţi lumineze drumul. Și nu, nu eşti singur.


39. Înfrumuseţează vieţile altora fără să aştepţi nimic în schimb. Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-eşti dator”?


40. Bucură-te de soare, însă nu rămâne în zona de confort în perioadele calde. Nu aştepta vântul să te pună în mişcare. Tu continuă să creşti singur oricum.


41. Îndrăzneşte să ţinteşti sus. De multe ori când vedem luna pe cer, ne întindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodată, sau poate că da. Orice ar fi, ceva frumos ne aşteapta. La fel e şi pentru voi. Viaţa recompensează oamenii îndrăzneţi.


42. Nu contează cati ani ai, ci viata din anii tăi. De asemenea, experienţa nu consta în vârsta înaintată, ci în lecţiile învăţate. Poţi înflori indiferent de cifra pe care o sărbătoresti an de an.


43. Încetează să te întrebi dacă există viață dincolo de moarte. E mai important câtă viaţă există înaintea morţii. Noi copacii facem tot ce stă în putinţă pentru a trăi şi oferi valoare cât timp suntem aici.


44. Copacii nu au nevoie de confirmări și aprecieri. Ar fi culmea să ne certăm între noi şi să cerem altor copaci să ne spună că suntem frumoşi, iar frunzele şi tulpina sunt perfecte. Priveşte-te singur în oglindă (sau în lac, cum preferi) și găseşte singur acele părţi pe care le iubeşti la tine. Încetează să te mai judeci. Eşti minunat!


45. Ascultă muzică . Și copacii iubesc muzica. Iar când pare prea linişte, ne dezmierdăm frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie și linişte. Deschide geamul dimineaţa devreme şi vei înţelege ce zic.


46. Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar lovi, distruge sau dezamăgi viaţa, nu uita că ai aceeaşi valoare și stă în puterea ta să continui să creşti. Sau ce? Vrei să spui că dacă vântul de anul trecut m-a îndoit puţin, nu mai sunt perfect şi puternic?


47. Într-o zi, s-a oprit o tânără să se sprijine de tulpina mea şi citea o carte. Mi-a atras atenţia o frază.” Pentru fiecare frunză dintr-un copac, există un înger care-i spune Creşti! Creşti!” Ce norocos sunt! Iti dai seama ce îngeri ai tu în viaţa ta?


48. Ai răbdare. Câteodată poate dura ani până să ajungi la înălţimea propusă, însă te asigur că merită.


49. Dă mai departe. Nu trebuie să pari arogant, drept şi de neclintit. Stejarul e atât de puternic pentru că împarte energia lui. Aşa că ajută şi tu oamenii ce apar în calea ta.


50. Iubeşte viaţa. Iar viaţa îţi va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar şi în mijlocul furtunii, poate să apară o pasăre, un om sau… o stea căzătoare.




* * * 


 "Atat bucuria cat si veselia invioreaza, dar una spiritul si alta simturile." E. Cioran
             

                  Cu drag, 
ankladyl