A plouat. Mult a plouat în
Duminica Mironosiţelor şi în ziua care a urmat-o. Bine-mi pare c-a
plouat şi mă bucur cu cerul şi pământul c-a plouat şi mulţumesc cerului nostru şi
lui Dumnezeu.
M-am uitat la televizor şi nu m-am bucurat de ce
am văzut. M-am mirat până când m-am făcut întrebare:
-
Ce se întâmplă ?
-
Sunt răspunzător de strâmbătatea ideologiilor care produc atrocităţile în
lume, de acest haos care se exprimă prin revolte, războaie, conflicte
interetnice, economice, care diferenţiază majorităţile de minorităţi, care
seamănă ură, vrajbă, invidie, lăcomie şi cultivă prostia,
deznădejdea, frica, nedreptatea, lăcomia, desfrâul şi neiubirea,
manipulând şi răsturnând naturalul şi ierarhia valorilor şi ucigând modelele
din ignoranţă şi răutate ?
Dacă sunt viu şi fiinţez pe Pământul acesta
înseamnă că Da. Sunt răspunzător!
-
Sunt răspunzător când nu simt pacea, armonia, iubirea şi compasiunea când
uit iertarea, recunoştinţa şi smerenia, împlinirea prin întregire cu întregul şi
uit rugăciunea şi nu fac voia Lui şi-mi pierd în îndoială şi orbit de mândrie
nădejdea şi virtutea, păcătuind.
-
Sunt răspunzător pentru că nu pot schimba nimic, pentru că nu mă pot
schimba, că Eu n-am murit îndeajuns ca să evit haosul la care particip şi sunt
martor trăindu-l în acelaş timp.
Părintele Arsenie Papacioc spunea că „ Orice clipă
poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune”.
Sunt mai răspunzător pentru că ştiu dar n-am
curajul să fac pentru că mă îndoiesc. Asta mă duce la o altă întrebare:
-
Ţi-e frică de Dumnezeu?
-
Mi-e frică într-un fel, adică, mai curând mi-e ruşine, pentru
că-L iubesc mai puţin decât mă iubeşte El pe mine. Mi-e ruşine pentru că
nu preţuiesc îndeajuns viaţa veşnică pe care mi-a dat-o El preţuindu-mă.
Cu nevrednicie mi-am irosit clipa căutând în afară
ce era pus de El în mine.
Cu nerecunoştinţă mi-am irosit timpul căutând în
mine ce era în afară dat şi îngăduit de El.
Relele nu le dă El, doar le
îngăduie ca să ne încerce şi să ne desăvârşească. Mi-e ruşine că în iubirea Lui
pentru mine nu a îngăduit mie încercările lui Iov şi eu nu am simţit asta ca o
binecuvântare ca să-I fiu recunoscător neîncetat.
-
Mi-e ruşine că orb şi surd caut încă sensul, adică viaţa care este
realitate, adevăr şi moarte.
Căutând alternativ şi concomitent în afară şi în
mine simt fiinţarea. A fi. A fi este a contopi înlăuntru cu afară,
amestecându-le, separându-le, simţindu-le şi trăindu-le şi „orice clipă poate
deveni un timp” sau un a-timp în împărăţia lui Dumnezeu.
Părinetele Arsenie Boca spunea: „ Să fim
înţeleşi! Nu intri după moarte în împărăţia în care nu ai trăit încă de
pe Pământ”. Cred că se referea la a trăi în virtute. La mine se referea.
-
Întrebările „Cine sunt şi ce sunt” sau „ Sunt răspunzător de .....”
devin doar cuvinte de început. Dincolo de cuvinte este Dumnezeu.
N-am cum să explic cu cuvinte ca să fiu înţeles şi
mai bine tac.
- Când scriu tac?
-Nu.
Doamne ajută-mă să fiu cuvânt care tace!
sursa: mail
Cu sufletul,
ankladyl
