E uşor să devii dependent de o poveste de dragoste.
Aşa cum se întâmplă cu toată lumea, şi ţie îţi place să te îndrăgosteşti foarte tare. De aceea, atunci când o relaţie se sfârşeşte şi te simţi trist şi părăsit, cauţi imediat o altă relaţie care să-ţi refacă moralul.
A te îndrăgosti seamănă foarte tare cu un drog. Te poartă foarte sus, pentru o scurtă perioadă de timp – dar prăbuşirea e inevitabilă. Apoi, dacă ai devenit dependent, ieşi afară şi mai iei o doză. Găseşti pe altcineva de care să te îndrăgosteşti – şi vă pierdeţi unul în celălalt.
Nu trebuie să aveţi prea multe în comun ca să te îndrăgosteşti. Atunci când te simţi bine, ţi se pare că poţi împărtăşi totul cu partenerul tău. Numai atunci când drogul îşi pierde efectul, realizezi că e posibil ca tu şi cealaltă persoană să nu prea aveţi multe în comun. Poate fi foarte dureros să te uiţi la cineva cu care ai împărţit patul trei sau patru luni şi să îţi dai seama că aveţi sisteme de valori, interese şi ţeluri diferite.
Tuturor le place să se îndrăgostească. Cui nu i-ar place “să-i fiarbă hormonii”? Dar foarte puţini oameni realizează cât de periculos poate fi acest lucru.
Într-adevăr, foarte puţine cupluri supravieţuiesc perioadei când sunt “îndrăgostiţi”. Acelea care supravieţuiesc sunt cele care fie că îşi fac timp să se cunoască înainte de a se îndrăgosti – fie că sunt, pur şi simplu, norocoase.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -
- Paul Ferrini -