Pagini

5 noiembrie 2010

A iubi, iubire...


"Oricând dragostea înfloreşte spontan...
cant-o... danseaz-o... traieste-o... dar nu crea lanturi din ea"


 
“Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea - şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.” 
(Ionel Teodoreanu – Lorelei)




"Ma leg pe tine, pamântule ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia.Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa îi voi astepta eu venire, si cum îti sunt tie razele, asa va fi trupul lui pentru mine. Ma leg în fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pâmânt, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, cu mâna si cu inelul, întareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie îmbratisarea noastra ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaia sa fie sarutul nostru Si cum tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea în dragostea pentru Allan, pe care Cerul l-a nascut departe, si tu, maica, mi l-ai adus aproape." (Mircea Eliade - Maitrey)



"Si totusi niciodata nu m-a stapanit EL asa de mult ca acum, cand nu mai este. Nu mai este un fel de a spune, fiindca EL exista, il simt in mine, in sensibilitatea si gandurile mele, mai viu si mai actual ca oricand. Ma uit pe geam si in loc sa vad peisajul imi apare el, multiplicat in mii de infatisari si culori. chipul lui imi izvoraste mereu si din fiinta mea, unde se afla culcusul amintirilor noastre bune si rele, si retraiesc fragmentar tot ce a fost si tot ce a fost are un farmec inedit, pentru ca stiu ca de acum n-are sa mai fie nimic, de-acum inainte incepe neantul. Traiesc stari sufletesti atat de stranii incat, cu toata deprinderea mea de a ma introspecta, ma sperii de ceea ce mi se intampla mie si, mai mult decat asta, ma mir intr-una. A fost o gluma sinistra? Credeai ca esti stapanul lumii, tinand globul in palma cu muschii abia tresarind? te-ai inselat si te-ai naruit in tarana cu toata puternicia ta. Si uite lumea merge mai departe intotdeauna, fara a se sinchisi de nimeni si nimic, soarele rasare la fel cum face de milioane de ani, pamantul se roteste dupa cum a invatat de milioane si milioane de ani, si toata aceasta mecanica se repeta regulat si tacut, pana in vecii vecilor. Asta n-ai stiut-o? Pentru ce?" 
(Mihail Drumes – Scrisoarea de dragoste)

   ♥  ♥  ♥  ♥  ♥  ♥  ♥  ♥     

Nu as fi scris in acest jurnal, daca nu as fi citit aceste carti... Le-am devorat... la varste diferite... sentimente diferite... intensitati diferite... dar dragostea, aceeasi... UNICA
Carti de dragoste minunate, scrise de autori autohtoni, pline de dragoste curata, neaosa... Romanul, iubitor impatimit, vesnic indragostit...

Subscriu... pentru ca eu, chiar cred in dragoste.

"Daca dragoste nu e, nimic nu e."  
(Aceste cuvinte apartin apostolului Pavel din Epistola catre Corintieni 13:4, le avem mai des pe buze şi în gând de când au fost folosite de Marin Preda în romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, caci dragostea este parte neruptă din fiinţa noastră)

Love Peace!
                                Anca Irina              




Cu dedicatie, pentru tine, cititorule:



Michael Bolton - Said I loved you... but I lied

(Cea mai calda melodie de dragoste, cele mai profunde versuri, cel mai frumos videoclip, cel mai distins artist)

You are the candle, love's the flame
A fire that burns through wind and rain
Shine your light on this heart of mine
Till the end of time
You came to me like the dawn through the night
Just shinin' like the sun
Out of my dreams and into my life
You are the one, you are the one

CHORUS
Said I loved you but I lied
'Cause this is more than love I feel inside
Said I loved you but I was wrong
'Cause love could never ever feel so strong
Said I loved you but I lied


With all my soul I've tried in vain
How can mere words my heart explain
This taste of heaven so deep so true
I've found in you
So many reasons in so many ways
My life has just begun
Need you forever, I need you to stay
You are the one, you are the one

CHORUS...


You came to me like the dawn through the night
Just shinin' like the sun
Out of my dreams and into my life
You are the one, you are the one


CHORUS...

29 septembrie 2010

Parintele Arsenie Boca

La 100 de ani de la nasterea sa, consider ca suntem binecuvantati, ca popor, pentru ca pe pamantul nostru s-a nascut, a trait si a propovaduit credinta acest mare om sfant.

"... iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri şi rosturi sunt străin."


Citind cartile "Cararea imparatiei" si "Cuvinte vii", impartasesc din gandurile materializate ale marelui om, care a constituit, pentru oamenii care l-au cunoscut, legatura lor cu Divinitatea.

"Pacea mea v-o dau voua! Pace voua! Pace voua!"

+
" Despre iubire şi dragoste
În vremea ispitelor, să nu părăseşti mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile
gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci aşa fiind probat cu
bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu. Iar de o vei
părăsi, te vei afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic.
De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău
să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi
te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune
stăruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de
ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi
din dragostea dumnezeiască şi să te afli străin de viaţa veşnică.
Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte
pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor
vii.
Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit
împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l
de a flecări împotriva aproapelui.
Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată,
ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea
conştiinţei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi răpindu-ţi
mintea de la dumnezeiasca îndrăznire.
Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia.
Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără
de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei
ce o iubesc pe ea.
Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. De
pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe
acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleaşi pricini.

Despre rugăciunea cea curată
Că orice rugăciune ce s-ar face, sau e cerere sau rugăminte, sau mulţumită sau
slavă. Iară când mintea ajunge în stări duhovniceşti, atunci nu mai are rugăciune. Una
este rugăciunea şi alta este contemplaţia în vremea rugăciunii, deşi au pricina una în alta.
Cercetează şi vei vedea că dacă mintea a intrat în contemplaţie nu mai e nici una din
toate acestea, nici nu cere ceva în rugăciune. Foarte rar sunt aceia care să se fi
învrednicit, cu multă voinţă, ca să ajungă la rugăciunea curată.
Că aveau Sfinţii Părinţi obiceiul de a numi rugăciune toate pornirile cele bune şi
toate lucrările cele duhovniceşti. Căci iată că vedem că atunci când preotul stă pregătit la
rugăciune, cerând milă de la Dumnezeu şi rugându-se şi concentrându-şi mintea, atunci
vine Sfântul Duh peste pâinea şi vinul care sunt în Sfântul Altar.
Încă şi lui Zaharia, în vremea rugăciunii, i s-a arătat îngerul proorocindu-i
naşterea lui Ioan. De asemenea lui Petru, când se ruga în casă în ceasul al şaselea, i s-a
arătat acea vedenie care l-a îndemnat să cheme neamurile, când a văzut pânza cea
pogorâtă din ceruri şi animalele care erau în ea. Şi lui Corneliu în vremea rugăciunii i s-a
arătat îngerul şi i-a spus cele ce erau scrise despre dânsul. Şi iarăşi lui Isus, fiul lui Navi,
când se plecase la rugăciune i-a vorbit Dumnezeu. O ce taină înfricoşată este aceasta!
Astfel că toate vedeniile care se descoperă în sfinţi în vremea rugăciunii se arată. "

+

 CUVINTE INTERZISE
Cuvântui „nebun" e un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său
„nebunule" se pedepseşte cu matca focului. De ce ? - Fiindcă şi numai
simpla aruncare a acestui cuvânt în obrazul unui om e în stare să-i desfigureze fizionomia minţii.
E cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată
următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi i s-au prezentat pe
rând, la intervale neregulate, şi au început a se nedumeri înaintea
omului: - Ce-i cu tine, parcă te-ai schimbat cumva !? Şi s-a dus. A venit
următorul: - Ce-ai păţit frate, că nu-ţi mai caută ochii bine, ce-i cu tine ?
Şi s-a dus. Altă dată, al treilea, îi spune marea sa uimire, că-1 găseşte aşa
de schimbat şi nu îndeajuns de normal. Următorul îl găseşte cu totul
curios la minte. Şi aşa şi ceilalţi, până când ultimul i-a propus să se ducă
la un spital de boli nervoase şi să-şi repare deranjurile la minte. Şi biata
victimă, pierzându-şi treptat liniştea şi neştiind capcana, a ajuns şi la nebuni.
Au trebuit apoi să vie toţi şi să-şi mărturisească complotul, şi cu
mare greutate i-a revenit omului mintea la loc. Adevărul abia a putut
limpezi mintea zăpăcită de minciuna repetată sistematic. Dar minciuna,
chiar în treptele ei uşoare, de glumă, poate fi dăunătoare. Experienţa următoare mi-a dovedit-o.
Aveam în meditaţie un şcolar. Intâmplându-i-se odată să doarmă
după amiaza cam mult, - era toamna şi ziua scăzuse -, când s-a trezit era
772 seara. Cum era somnoros l-am luat prin surprindere: - Repede,
băiete, la şcoală că-i târziu ! - Dar parcă-i întunerec afară, zise el. - Da
este, dar în „dimineaţa" asta e eclipsă de soare.
S-a conformat crezând situaţia descrisă. Luând ceva în gură dă să
plece la şcoală. - Stai, Gicule, că-i seară ! - Aa, râzi de mine, şi dă
repede să plece. Au trebuit şi alţi ajutori ca să-i dovedească evidenţa că e
seară şi nu dimineaţă. Iată un exemplu că o minciună când e crezută,
stăruie ca un adevăr. Atunci am văzut „chipul dezorientării" pe faţa unui copil.
Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează. Deci
trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor, ca să nu te-atingă nici
ocara, nici lauda din ele. Cuvintele sunt fiinţe vii, capabile să facă treaba
la care au fost trimise. Şi trăiesc până la Judecata de apoi, dimpreună cu
toate urmările lor. De aceea se zice: că zece porunci are înţelepciunea:
de nouă ori să taci şi o dată să vorbeşti, şi atunci puţin.
Prislop, Duminecă XXVI
19.XI.49 Luca 12,16-21


UN GRĂUNTE DE CREDINŢĂ
Religia se întemeiază pe grăuntele de credinţă. Credinţa e factorul
sau datul pe care am clădită sau nu mântuirea. Cu credinţă cât un
grăunte de muştar se dau ca posibile fapte mai presus de obişnuit. Dar de
vreme ce faptele acestea nu se văd, se poate deduce slaba noastră religie,
- căci „religie" înseamnă legătura omului cu Dumnezeu.
Noi, necredincioşii, aşteptăm să avem o religie raţională; aşteptăm
să-L cunoaştem cu măsurile noastre, ca apoi să-i acordăm creditul sau
credinţa. Raţiunea - s-a văzut - nu poate conferi omului certitudinea
aceasta, - deşi la obârşiile încercărilor ei, tot o credinţă o determină. De aceea scade credinţa.
Iisus, - răspunzând odată ucenicilor Săi, care-I „cereau mai multă
credinţă" -, le-a spus: să înceapă prin a crede că o au şi vor sfârşi prin a
o avea de fapt. Atunci şi lemnele „v-ar asculta".
E drept că nu e în natura omului - aşa cum a mai rămas - ca să
mute munţii numai cu cuvântul (îi mută uneori cu munca), dar
extraordinarul e cu putinţă lui Dumnezeu. „Aveţi credinţă în Dumnezeu
! că oricine nu se va îndoi în inima sa, ci va crede că ce va zice se va
face, fi-va orice lucru va zice. De aceea, zic vouă: orice cereţi,
rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi luat, şi le veţi avea" (Marcu 11,21-24).
Aceasta e credinţa cât un grăunte de muştar. Aceasta ne-ar da să
bănuim că, la temperaturile la care se alege aurul fiinţei noastre de zgura
acestei fiinţe, în firea noastră apare modul divin de a fi, de-a voi şi de-a
gândi. Se ştie că gândirea lui Dumnezeu şi voinţa Lui e creatoare a
realităţii. Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului de rând,
care e creator numai în ordinea conceptelor şi a fanteziei, şi intervine, ca Dumnezeu, în ordinea realului.
Grăuntele de credinţă e de fapt grăuntele de comuniune în care
suntem cu Dumnezeu. E acelaşi grăunte numit pe alocuri de Iisus:
comoară îngropată în ţarină, mărgăritar de mult preţ, sămânţa căzută în
pământ bun, aluatul care dospeşte toată frământătura, împărăţia
Cerurilor ascunsă înlăuntrul nostru, etc. - cu un cuvânt, e locuire mai
presus de cuvânt a lui Dumnezeu în firea omenească. Această locuire în
om a Sfintei Treimi, într-o nevăzută Chenoză, e vădită de semnele
inevitabile ale botezului şi ale credinţei: ...„Propoveduiţi Evanghelia la
toată făptura. Cine va crede şi se va boteza se va mântui; cine nu va
crede, se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne:
în numele Meu demoni vor scoate, în limbi nouă vor grăi, şerpi vor lua
în mână, şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma;
peste cei bolnavi mâinile-şi vor pune şi se vor face sănătoşi" (Marcu 16,15-18).
Prin urmare, o credinţă în numele Evangheliei propoveduite, în
numele Botezului primit, credinţă din credinţă, credinţă din Duhul Sfânt,
credinţă din Iisus, credinţă în Dumnezeu !
Credinţa la măsura de fapte nu creşte decât din fapte la măsura
credinţei. Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El. Dumnezeu ne s
cere viaţa şi conducerea ei potrivit Evangheliei. Aceasta-i minunea care se cere de la noi.
Celelalte le face El.
Deci, dacă e aşa, de ce aşa de puţină credinţă se vede pe pământ ?
- Mai întâi nu ştim sigur dacă e chiar puţină. Provocările o vor
arăta-o. Din înmulţirea necredinţei se poate deduce provocarea credinţei.
O explicaţie ar fi că puţine vieţi i se predau lui Dumnezeu; puţini
oameni îi acordă lui Iisus stăpânirea absolută peste viaţa lor; - şi nu
opriţi de frica opreliştilor, ci opriţi de înşelăciunea amăgitoare a iubirii
de sine, care creşte ca o pălămidă în aria vieţii.
Credinţa e un risc: „împotriva" raţiunii, „împotriva" vieţii,
„împotriva" limitelor omeneşti. Câteodată şi împotriva „normalului". De
aceea sfinţii se şi fereau de a face minuni, deşi în multe cazuri erau doar
dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. Suferinţa, până
la un loc, e normală naturii omeneşti. E un factor de purificare.
Dar, ca unii ce trăiau în credinţă (nu numai vorbeau despre
credinţă - ca noi), sfinţii, ne-au dezvelit taina grăuntelui de muştar:
Cât asculţi tu de Dumnezeu, atâta ascultă şi Dumnezeu de tine.
De cine ascultă de Dumnezeu, ascultă şi munţii şi fiarele şi ascultă şi toată natura.
[Prislop, 29.XII.49. Marţi XXXII, Marcu 11,11-23]"

*

”Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”  

(Pr. Arsenie Boca)

Pace!

23 august 2010

Atitudinea este esentiala...




           Povestea spune ca un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care  se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!"
           Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul  incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .
La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca  prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
           Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare".Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era....intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege.            La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.
            "Ai avut dreptate", i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
 "Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme.
A fost  urat din partea mea sa fac acest lucru."
 
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".
 "Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?".
 
"Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine."



:) fericit


             Indiferent in ce circumstanta te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.
         Iar o situatie in aparenta rea, poate fi in esenta buna pentru ce va sa fie si invataturile trase sa-ti fie de mare folos.
        

         E foarte bine! 
Love... Peace 
Anca Irina 

10 iunie 2010

Trei virtuti


                   

                  Arthur Schnitzler, unul dintre poeții celebri ai Austriei, contemporan cu Sigmund Freud, spunea că singurele 3 virtuți care contează în viața unui om sunt:
 
1. Obiectivitatea
2. Responsabilitatea
3. Curajul

Cred că este adevărat !
Iată de ce:

Obiectivitatea îți dă puterea să înțelegi lumea într-un stil propriu și proaspăt. A privi lucrurile obiectiv înseamnă a le lua așa cum sunt, nu așa cum vrei să fie. Asta nu înseamnă să ignori ceea ce crezi, ci mai curând să realizezi că ceea ce crezi nu este neapărat adevărul însuși, ci un mod de a privi lumea.
Dacă partenerul tău de viață te-a părăsit, iar tu crezi în continuare contrariul, ești mai curând subiectiv decât obiectiv. Dacă toți cei din jur îți spun că ar trebui să scrii o carte sau să ții o prelegere pentru că ești expert în domeniul ˝y¨, iar tu te încăpățânezi să îți minimizezi cunoștințele ori valoarea, ești subiectiv, nu obiectiv.
Cu toții suntem subiectivi într-o anumită măsură, dar asta nu ar trebui să ne împiedice să căutăm obiectivitatea în tot ceea ce cunoaștem.

Responsabilitatea este, așa cum reiese și din compoziția cuvântului, abilitatea de a răspunde (a reacționa) la ceea ce ni se întâmplă. Oamenii responsabili sunt cei care își asumă consecințele acțiunilor lor.
Un antreprenor care face o investiție riscantă, are responsabilitatea totală a acesteia, pentru că dacă pierde nu mai are cu ce își plăti angajații și nici cu ce să își hrănească familia.
O femeie care devine ˝accidental˝ gravidă își asumă responsabilitatea vieții copilului pe care îl poartă. (același lucru e valabil și pentru bărbat, chiar dacă nu pare …)
Responsabilitatea este cea mai importantă marcă a maturității unui om. Copiii mici nu sunt responsabili că fac în pantaloni sau că înjură/reproduc ce au auzit de la oamenii mari, dar adulții sunt responsabili pentru educația lor.
Părinții confundă adesea responsabilitatea de a îi învăța pe copii autocontrolul cu puterea de a ii controla pe copii. Este mai ușor să îl controlezi pe micuț decât să îl înveți să își controleze singur deciziile.
Dar copiii au ceva ce majoritatea adulților pierd cu vârsta, iar acest ceva este a treia virtute:

Curajul nu este absența fricii, ci mai curând depășirea ei, cu un anumit scop. Copiii sunt în general curajoși dar nu au suficientă responsabilitate asumată pentru acțiunile lor. (Curaju fără responsabilitate este inconștiență).
La adulți e invers. Mulți dintre adulți ajung să aibă atât de multă responsabilitate (prost înțeleasă) încât justifică lipsa de curaj prin asumarea răspunderii. (Responsabilitatea fără curaj este îmbătrânire prematură)
Cum îți dai seama dacă ești în această categorie ?
Pune-ți următoarea întrebare: Cât de des fac lucruri sau mă bag în contexte noi fără o analiză prealabilă ?
Dacă răspunsul este ˝zero˝, probabil îți asumi responsabilitatea să…. rămâi în zona de confort... în loc să ai curajul să riști…
Curajul e o expresie a vitalității .
Dacă acționezi rapid, fără să te gândești prea mult la consecințe, de cele mai multe ori trecerea obstacolului îți dă un sentiment de imensă bucurie.
Dacă însă eziți și analizezi la nesfârșit ˝riscuri și oportunități˝ vei constata aproape garantat următorul fenomen:
Riscurile devin mai mari, până când ajungi să simți un disconfort fizic.
Oportunitățile devin mai mici , până când ajung să dispară…

Și atunci… Ce îți rămâne să faci ?

Pentru un adult, răspunsul se găsește în exprimarea celor 3 virtuți împreună:
  • Privește obiectiv realitatea (ce e posibil și ce îți dorești)
  • Asumă-ți responsabil o acțiune (înspre rezultatul dorit)
  • Acționează cu curaj (până când rezultatul te mulțumește)

… iar dacă vrei să te simți viu și vesel ca un copil… din când în când urmează calea inversă:
Acționează cu curaj…
Asumă-ți rezultatul acțiunii tale…
…și… privește obiectiv cum s-a modificat realitatea ca urmare a acțiunii tale…

Vei constata în cele mai multe cazuri că ai învățat ceva nou și util, fără ca pământul să se oprească în loc…

Inspiratie !

*


"Pentru orice realizare, primul pas este curajul" (Goethe)



                     
Mult curaj si incredere in fortele proprii!
ankladyl



8 martie 2010

Femeia...



Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Ori femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare. Ea arata catorva arta de a placea, si tuturor arta utila de a nu displacea. (Anatol France)

*

Pentru ca florile infloresc, in fiecare primavara....
Pentru ca suntem femei si pretuim iubirea....
In numele ei si a tot ce-i frumos,
Eu va doresc fericirea!

La multi ani de ziua ta!
Cu drag, 
Irina

14 februarie 2010

Nimeni nu este imun la dragoste...


Vorbe intelepte, omeni unici...

"E periculos sa iubesti! Iubirea e ca un drog. La inceput ai senzatia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, inca nu e un viciu, dar iti place senzatia si iti inchipui ca o poti tine sub control. Te gandesti la persoana iubita vreme de doua minute si uiti de ea vreme de trei ore. In scurt timp insa, te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent de ea. Acum te gandesti la ea trei ore si o uiti doua minute. Daca ea nu e langa tine, incerci aceeasi senzatie ca si drogatii cand nu isi obtin drogul. In acel moment, asa cum drogati fura si se injosesc ca sa faca rost de ceea ce le trebuie, si tu esti dispus sa faci orice pentru dragoste!" (Paulo Coelho)

"Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii." (Gabriel Hose Garcia Marquez)

"Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodata si tocmai de aceea plec pentru ca, daca as ramane visul s-ar transforma in realitate, in dorinta de a poseda, de a dori ca viata lui sa fie a mea. In fine, toate lucrurile care transforma dragostea în sclavie. E bine sa avem grija de ceea ce luam cu noi din viata." (Paulo Coelho)

*


Ma bucur ca nu s-a inventat inca vaccinul impotriva DRAGOSTEI! Sa n-o vindecam, dimpotriva s-o inmultim... Sa fie contagioasa!...
Sa fie epidemie! ... Sa fie pandemie! ... Sa ne imbolnavim toti!... Sa nu ne vindecam niciodata!...
Sa avem parte numai de ea!

Love and Peace!

ankladyl