Pagini

7 decembrie 2014

07 decembrie Graţie divină

 
Atunci când ştim că suntem demni de iubire, nu mai avem nevoie să ne angajăm într-o avalanşă de activităţi menite să ne dovedească, nouă înşine şi celorlalţi, că suntem vrednici. Convingerea noastră lăuntrică cum că suntem vrednici, ne face capabili de a dărui iubire fără a cere ceva în schimb şi fără a avea aşteptări – creând, în acest fel, calea pe care se reîntoarce, în mod spontan, la noi.
Relaţia noastră cu lumea – şi, de aceea, relaţia noastră unul cu celălalt, nu mai este una de manipulare, luptă sau lăcomie, ci una de încredere şi de desfăşurare naturală a tuturor proceselor organice. Ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmpla prin noi, pentru că dorim şi putem să o facem – şi nu pentru că ego-urile noastre au nevoie ca acest lucru să se întâmple, pentru a fi validate. Graţia divină se manifestă în vieţile noastre, iar noi suntem atraşi în mod natural către evenimente şi împrejurări la care ne putem aduce contribuţia, cu energia şi atenţia noastră. Deoarece suntem flexibili şi cooperanţi, ne atingem ţelurile – aparent fără efort.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -




06 decembrie Iubirea nu-ţi cumpără mai multe jucării

 
Chiar dacă te hotărăşti să alegi iubirea chiar în acest moment, aceasta nu înseamnă că că vei obţine un Mercedes nou.
Alegerea iubirii este o alegere mai profundă decât cunosc furnizorii de cristaluri şi asii teoriei abundenţei – pentru că nu trebuie să aleagă numai adultul spiritualizat, ci şi copilul rănit, care nu e sigur că e demn de iubire. Dacă dai crezare învăţaţilor cu străluciri de înger, atunci poţi să baţi din picior chiar acum şi, precum Dorothy (din “Vrăjitorul din Oz”), să te duci direct acasă. Nimeni nu te poate contrazice, dacă asta e de folos.
Dar dacă nu foloseşte, s-ar putea să realizezi că Dorothy are de făcut o călătorie în lumea de jos. Acolo ea va întâlni atât îngeri, cât şi demoni. Va trebui să înfrunte întunericul, pentru a găsi lumina. La fel ca noi, ea va trebui să stea fata în faţă cu aspectele proprii şi ale altora, care îi displac – deoarece aceasta înseamnă călătoria în întregire.
Acesta nu este genul de iubire din vată de zahăr. Nu este o abordare de tip comercial a mântuirii. Este genul de iubire de care ai nevoie timp de o viaţă întreagă pentru ca să înveţi să dai şi să primeşti. Este genul de ispăşire ce are loc în tranşee.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

5 decembrie 2014

05 decembrie Adevăratele recompense

 
Faptele spirituale primesc recompense semnificative, dar aceste recompense nu vin la cei care le caută. Darurile Spiritului trebuie oferite fără gânduri ascunse sau ataşamente. Ele trebuie dăruite în folosul celorlalţi, fără a te gândi la felul în care ele ţi-ar fi ţie de folos.
Darurile făcute în mod spontan şi cu bună credinţă se întorc la donator, mult sporite. Celui care dăruieşte astfel, nu îi lipseşte nimic de valoare şi nu acumulează lucruri de care nu are nevoie.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

04 decembrie A crea din perspectiva iluziei lipsei


Atunci când creăm din perspectiva iluziei lipsei, creăm o mulţime de lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie. Şi după aceea, trebuie să găsim un mod de a ne debarasa de ele. Acest lucru ia foarte mult timp, este ineficient şi nu e în folosul planetei.
Indiferent cât de multe lucruri creăm, nu vom umple niciodată golurile din inimile noastre. Singurul mod în care acel gol poate fi umplut, este să ne dăm seama că avem deja ceea ce ne trebuie. Atunci “golul” devine “un întreg”.
Dacă am şti că iubirea pe care o căutăm se află în noi, am putea învăţa să ne conectăm la ea în interiorul nostru.
Atunci ne-am putea aduce singuri iubire, atunci când ne simţim incompleţi sau nevrednici – şi am putea înceta de a mai proiecta nevrednicia noastră în afară, asupra altora şi asupra planetei.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

03 decembrie A cere ceea ce vrei


Atunci când ştii ce vrei, cere.
Nu pretinde şi nu înnebuni oamenii cu aşteptările tale. Cere, pur şi simplu, fără ocolişuri. Spune oamenilor ce vrei, într-un mod politicos, respectuos. Şi, după aceea, acordă-le libertatea şi spaţiul necesare pentru a-ţi răspunde cinstit.
Nu forţa pe nimeni.
Dar nu-ţi reprima dorinţele, doar pentru că ţi-e frică de felul în care s-ar putea ca cineva să reacţioneze la ele.
 
Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

02 decembrie Nici deţinând controlul, nici lipsit de putere


Nu există decât două moduri prin care poţi interfera cu fluxul spontan al abundenţei şi graţiei din viaţa ta.
1. Să crezi că poţi controla ce se întâmplă.
2. Să crezi că nu ai nici o putere să faci ceva.
Niciuna dintre aceste convingeri nu este adevărată. Ambele sunt extreme care duc la presupuneri incorecte şi la un comportament disfuncţional.
Desigur că, dacă eşti înnebunit să deţii controlul, a crede că eşti lipsit de putere îţi poate aduce un oarecare echilibru. Pe de altă parte, dacă crezi că eşti lipsit de putere, puţină forţă îţi poate fi de folos.
Noi nu suntem nici lipsiţi de puterea de a ne schimba vieţile, nici capabili de a controla ceea ce ni se întâmplă. În schimb, suntem liberi de a lucra în mod creativ sau reactiv cu evenimentele şi împrejurările care se ivesc în vieţile noastre.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

01 decembrie Dorinţă


Dacă rugăciunea, afirmaţiile şi alte eforturi de a concentra mintea dau uneori rezultate, acest lucru se întâmplă numai atunci când în spatele practicii mentale există o dorinţă puternică.
Nu este îndeajuns să ceri ceva pe plan mental. Trebuie să ceri cu întreaga ta fiinţă.
Scoţi la lumina ceea ce doreşti. Promovezi fără ezitare ceea ce doreşti mai mult, atrăgând către tine resursele, asigurând sprijinul şi entuziasmul celorlalţi. Materializezi totul pe baza dorinţei. Fără dorinţă, nu există decât materializare minimă.
Atunci când încerci să materializezi ceea ce doreşti fără tragere de inimă, reuşeşti doar pe jumătate. De aceea ce cauţi cu putere şi neabătut, învingând toate obstacolele, se împlineşte.
Ceea ce doreşti şi la ce te gândeşti cel mai mult sunt cele mai puternice seminţe pe care le sădeşti. Viaţa se îndreaptă spre locul unde îţi plasezi energia. Sau, aşa cum a spus Iisus: “Unde ţi-e inima, acolo va fi şi comoara ta”.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

30 noiembrie Noua paradigmă


În organizaţiile noii paradigme, indivizii acţionează în colaborare. Contribuţia fiecărei persoane este esenţială, dar nici o persoană nu este star. Starurile sunt îndepărtate, de îndată ce vechea paradigmă începe să dispară în uitare.
În noua paradigmă, oamenii sunt preţuiţi în funcţie de cine sunt şi ce fac. Ierarhiile sunt înlocuite cu Egalităţi.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

29 noiembrie 2014

29 noiembrie Valoarea experienţei


Dacă ai fi ştiut durerea ce avea să urmeze atunci când ai mâncat mărul, nu l-ai mai fi mâncat.
Trebuia să mănânci mărul, pentru a cunoaşte durerea.
Asta nu înseamnă că mărul e rău. Nu înseamnă nici chiar că durerea e rea. Într-un anume sens, amândouă sunt necesare experienţei cunoaşterii.
Cunoaşterea autentică vine din experienţă.
De aceea e necesară încarnarea.
Nu poţi cunoaşte într-un mod detaşat. Pentru a cunoaşte, trebuie să devii. Trebuie să experimentezi.
Mulţi oameni încearcă să găsească înţelegere spirituală prin conceptualizare – dar asta nu e niciodată o acţiune eficienta. Gândul te poate duce până în prag, dar nu te poate duce în sanctuarul interior. Dacă vrei să ştii ce se află în partea cealaltă a uşii, trebuie să o deschizi şi să treci pragul.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

28 noiembrie A elibera trecutul şi viitorul


Cea mai mare provocare spirituală a noastră este de a fi fericiţi în acest moment. Nu putem fi fericiţi, dacă suntem supăraţi cu privire la ceva ce s-a petrecut în trecut, sau îngrijoraţi cu privire la atingerea unui anume rezultat în viitor.
Putem fi fericiţi, numai atunci când energia noastră este investită în a lucra cu ceea ce se întâmplă aici şi acum.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

27 noiembrie 2014

27 noiembrie Observatorul

 
Cele mai multe dintre cărţile noastre de ştiinţă se ocupă de obiecte şi evenimente din lumea exterioară. Rareori îşi îndreaptă atenţia asupra celui care observă.
Einstein, fiind un om cu simţul umorului, a descoperit că aceasta este singura variabilă neluată în considerare. Când el a început să privească la cel care privea, o nouă lume a fost revelata.
Şi astfel, Vestul a descoperit ceva ce Estul ştia de un timp: “ceea ce vezi, depinde de felul în care îl vezi”. Cu alte cuvinte, nu există nici o realitate separată de mintea celui care observă.
Fără conştiinţă nu există experienţă.
Dacă vrem să înţelegem mecanismele lumii, putem continua să studiem obiectele şi felul în care ele se comportă.
Dacă vrem să înţelegem natura conştiinţei, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra celui care observă. Lumea “spaţiului interior” este la fel de vastă că aceea a “spaţiului exterior”. Într-adevăr, sunt şanse ca secretele uneia să fie descoperite în cealaltă.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

26 noiembrie 2014

26 noiembrie Mai puţin este mai bun decât mai mult

 
La început credem că “mai mult” este răspunsul la percepţia noastră de a nu avea destul. Să avem mai mulţi bani, să fim mai activi, să facem mai multă dragoste.
Dar, cu timpul, învăţăm că “mai puţin” e mai eficient.
Mai puţină stimulare, mai puţine relaţii, mai puţină activitate, toate duc la adâncirea experienţei noastre.
Atunci când ne concentrăm adânc asupra a ceea ce se întâmplă, îl asimilăm în întregime. Atunci, ne simţim satisfăcuţi. Ştim că am avut destul. Nu avem nevoie de mai mult.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

25 noiembrie 2014

25 noiembrie Vremea vindecării şi iertării


Toţi suntem puţin nerăbdători când este vorba de procesul nostru de vindecare şi de ispăşire.
Vrem să iertăm şi să ne anulăm pe loc vinovăţia. Ne descurajăm dacă continuăm să ne simţim mânioşi, vinovaţi, temători sau plini de resentimente, luni sau ani întregi după ce aceste sentimente au ieşit pentru prima dată la suprafaţă.
Din nefericire sau din fericire – în funcţie de perspectiva din care privim – trebuie să lăsăm ca vindecarea noastră să ia atât timp cât este necesar! Putem dori să iertăm, dar nu ne putem forţa să facem acest lucru.
Nu există scurtături pentru ispăşire.
Cu toate acestea, putem învăţa să ne îmbrăţişăm cu compasiune frica sau disconfortul. Putem înceta să ne mai pedepsim pentru că ne simţim vinovaţi, sau pentru că nu iertăm în totalitate.
Atunci când încetăm să ne mai străduim atât de mult “să fim fiinţe spiritualizate şi să facem totul aşa cum trebuie”, putem permite ca vindecarea noastră să se producă conform propriului ei orar.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -



24 noiembrie 2014

24 noiembrie Pace în inimile noastre



Dacă noi căutăm pacea în formă, suntem de obicei dezamăgiţi, pentru că majoritatea formelor sunt uşor de distrus.
Numai atunci când căutam pacea în inimile noastre, putem găsi iertare pentru toate fragmentele disparate ale experienţei noastre.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

23 noiembrie 2014

23 noiembrie Încredere şi eşec

Atunci când eşuăm, credem că nu suntem suficient de buni pentru a ne împlini visele. Aşa că, cedăm. Ne conformăm. Ne găsim o slujbă sau o relaţie care ne oferă siguranţă.
Adevărul este, însă, că nu am avut suficient de multă încredere. Nu am crezut suficient de mult în noi sau în ceilalţi. Am încercat să controlăm. Am insistat să ne impunem voinţa. Ne-am speriat şi am ieşit din fluxul creator al vieţii.
Viaţa nu a fost împotriva noastră. Noi nu am fost dispuşi să avem încredere în viaţă. Nu ne-a plăcut direcţia în care se îndrepta răul şi am decis să înotăm în cealaltă direcţie. Apoi, am obosit şi am renunţat. Putem să dăm vina pe râu. Putem da vina pe noi înşine. Sau putem să ne dăm seama ce trebuie să facem – şi să o facem data viitoare. Putem să avem încredere în râu şi să învăţăm să înotăm în sensul curentului, nu împotriva lui.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

22 noiembrie Fiori sufleteşti



Cea mai mare parte din tot ceea ce am construit în viaţă se va reduce la praf şi pulbere. Acest lucru este inevitabil.
Ceea ce creează mintea trebuie să fie distrus, în cele din urmă, pentru a face loc noilor ei creaţii. Toate formele îmbătrânesc şi ies din uz. Toate clădirile, indiferent cât de bine şi cu cât efort sunt întreţinute, se deteriorează în cele din urmă. Structura de bază nu se mai poate susţine şi nu mai poate fi reparată. Convingerile sunt treptat subminate şi ele de dinăuntru. Cu timpul ele devin şubrede, neclare, supratensionate şi exacerbate. Unele devin găunoase, ceea ce este evident pentru alţii, dar un mister pentru noi. Cu toate acestea, atunci când casa se prăbuşeşte peste noi, suntem foarte surprinşi. Prietenii noştri dau din cap şi spun “noi am încercat să-ţi spunem, dar tu n-ai vrut să asculţi”.
Asta nu ar trebui să te surprindă prea mult. Atunci când îţi cheltuieşti tot timpul şi toată energia încercând să susţii casa, e greu să crezi că eforturile tale sunt zadarnice.
Într-adevăr, dacă ai crede aşa ceva, n-ai mai încerca să îndrepţi lucrurile şi le-ai lăsa, pur şi simplu, să se prăbuşească. S-ar putea chiar să pui mâna pe un baros, şi să ajuţi procesul de demolare! Puţini dintre noi sunt dispuşi să înşface barosul, chiar şi atunci când devine evident că mult iubitele noastre convingeri nu-şi mai au rostul. Devenim ataşaţi de noile noastre creaţii.
Şi astfel, procesul distrugerii are loc în mod inconştient. Ca şi un cutremur, el ţâşneşte din adâncurile sufletului.
Schimbarea pare că vine din exterior, dar ea are loc cu binecuvântarea sufletului nostru. Atunci când simţim foarte tare nevoia să ne transformăm psihologic, sufletul refuză, pur şi simplu, să mai păstreze vechile sisteme ale negării – şi atunci, întregul edificiu se prăbuşeşte.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

21 noiembrie A-ţi găsi chemarea

A-ţi găsi un serviciu şi a-ţi găsi darul nu constituie acelaşi proces. Oricine poate obţine o slujbă. Însă foarte puţini îşi găsesc darul. Sursa darului tău nu se găseşte în afară, ci înăuntru. Nu îl vei găsi, dacă eşti în căutarea aprobării celorlalţi. Trebuie să înveţi să-ţi acorzi ţie însuţi această validare.
Nu-l vei găsi, dacă încerci să-ţi adaptezi darul la solicitările serviciului tău. În final, e posibil să fii obligat să alegi între unul şi celălalt. Darul tău este o chemare. Reprezintă o muncă pentru o viaţă. Ea (chemarea) începe adânc în tine şi se exteriorizează, pe măsură ce îţi recunoşti darul şi ai încredere în el.
Acest lucru nu se întâmplă peste noapte.
Cu cât crezi mai mult în darul tău şi îl dărui fără ataşamente, cu atât mai mult el se multiplică. Ai sentimentul de lipsă, numai atunci când nu ai încredere în darul tău – sau când pui condiţii ca să-l dăruieşti sau să-l primeşti.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

20 noiembrie 2014

20 noiembrie Nevoia de a avea dreptate

Nevoia noastră de a avea dreptate înseamnă să admitem că suntem egocentrici şi mulţumiţi de noi sau, din contra, ne consideram frustrati. Cineva care are nevoie să aibă dreptate, rareori o şi are – şi, atunci când are dreptate, asta îl costa mult pe el şi pe ceilalţi.
Îngâmfarea şi mândria stau în calea trezirii noastre. Ele scurtcircuitează procesul nostru de creştere. Atunci când suntem prea atraşi de ceea ce ştim, uităm că, de fapt, nu ştim prea multe. Începem să ne luăm mult prea în serios. Şi asta înseamnă că avem mai puţini prieteni şi mai puţină pace a minţii. Dacă vrem să trăim mai paşnic, trebuie să recunoaştem că nevoia noastră de a avea dreptate este un semn de imaturitate intelectuală şi de slăbiciune emoţională. Aceasta nu-i foloseşte nevoii noastre de a evolua, sau de a ne împlini în relaţiile noaste cu ceilalţi.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

19 noiembrie În căutarea iubirii


Cel care caută iubire şi cel care dăruieşte iubire trăiesc în lumi diferite. Cel care caută iubire nu ştie cum să iubească. El este atât de preocupat de cât de mult obţine, încât nu are timp să dăruie celorlalţi. Veşnic măsurând şi numărând, el se retrage în minte şi îşi închide inima.
Cu toate acestea, până când nu va oferi iubire, el va fi nefericit. Până când nu va dărui, fără să aştepte să primească ceva în schimb, iubirea care se întoarce la el nu va fi niciodată îndeajuns.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

18 noiembrie 2014

18 noiembrie Dreptate şi nedreptate


Dreptatea, cinstea şi egalitatea sunt, adeseori, greu de sesizat. Noi nu venim în lumea aceasta cu aceeaşi cantitate de talent sau de resurse. Faptele noastre bune nu sunt neapărat răsplătite, nici greşelile noastre nu sunt întotdeauna corectate în această viaţă. Dacă există un fel de dreptate spirituală, ea nu este aşa cum ne aşteptam noi. Unii dintre cei mai amabili şi mai generoşi oameni se îmbolnăvesc de cancer şi mor, iar unii dintre cei mai violenţi şi mai abuzivi oameni scapă, aparent fără să păţească ceva.
Dumnezeu nu are o forţă poliţienească, nici un detaşament de atac – aşa că, dacă tu cauţi un soi de dreptate echitabilă sau cauzală, e posibil să fii dezamăgit. Dar dacă priveşti lucrurile în perspectivă, vezi că modul nostru de a gândi şi faptele care izvorăsc din el ne ajung, în final, din urmă. Un lup nu este fericit să poarte o veşnicie haine de oaie.
Ceea ce se află în minte iese, în cele din urmă, afară. Nu poate fi ascuns la nesfârşit. În cele din urmă, puii se întorc acasă, la cuib. Nevăzutul devine vizibil. Păcatul nu mai poate fi deghizat în haine frumoase făcute din bani, putere, privilegiu sau autoritate.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

17 noiembrie Nevoia de a fi plăcut celorlalţi


Nu e necesar ca alţii să te placă. E bine când ei o fac – dar nu ar trebui să fie ceva devastator, atunci când nu o fac.
Propria evaluare de sine trebuie făcută independent de gândurile şi sentimentele altor oameni. Atunci ea este autentică. Este substanţială.
Este un rezervor de forţă emoţională – la care se poate apela, atunci când apare o necesitate emoţională.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

16 noiembrie 2014

16 noiembrie A-ţi aduce ţie însuţi iubire


Munca ta spirituală se face cu temerile tale, nu cu ale altcuiva. A fi conştient de temerile tale, creează un spaţiu în care ceilalţi să devină prezenţi alături de tine. Asta nu dă greş niciodată.
Ego-ul încearcă să iubească, dar nu o poate face. El nu ştie decât cum să pretindă. Iubirea nu vine din ego. Dar ea trebuie să vină la ego – din tine. Iubirea ta pentru partea din tine care se teme, creează siguranţă.
Acest mod de grijă faţă de sine este activitatea cea mai importantă a vieţii spirituale. Atunci când îţi aduci ţie însuţi iubire, ego-ul nu mai constituie o problemă.
El este o problemă, numai atunci când nu aduci iubire.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

15 noiembrie A învăţa lecţia


Adeseori, părăseşti o relaţie sau îţi încalci un angajament pe care l-ai făcut, pentru că nu vrei să te confrunţi cu temerile care te cuprind.
Această strategie a ieşirii din scenă nu funcţionează niciodată, pentru că nu faci decât să te învârţi în cerc şi să creezi o altă relaţie, sau o altă situaţie, în care trebuie înfruntate aceleaşi temeri. Nu poţi renunţa la lecţie, înainte de a o învăţa. Poate că ai nevoie să experimentezi acea lecţie cu douăzeci de oameni diferiţi, în douăzeci de moduri diferite – dar, în cele din urmă, trebuie să-ţi înfrunţi temerile.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

14 noiembrie 2014

14 noiembrie A te accepta pe tine însuţi


Nu te poţi “forţa” să te iubeşti pe tine însuţi, aşa cum nu te poţi forţa să-i iubeşti pe alţii.
Iubirea începe cu acceptare. Practică acceptarea - atunci când devii conştient că eşti critic cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Fii doar conştient şi acceptă ceea ce se întâmplă... nu te autopedepsi... şi apoi îmbrăţişează-ţi experienţa cu afecţiune. Spune-ţi: “Văd că sunt critic – şi asta înseamnă că sunt speriat”. A te accepta pe tine însuţi în fiecare moment este o muncă spirituală. Este o practică permanentă. Din nefericire, nu există scurtături. Iubirea lui Dumnezeu pentru tine merge pe urmele iubirii şi acceptării tale de sine.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

13 noiembrie 2014

13 noiembrie A lua înapoi ceea ce ai dat


Nu vei experimenta adevărata intimitate cu cineva, dacă îţi petreci viaţa încercând să le faci plăcere altora. E posibil să cauţi aprobarea şi să o găseşti pentru o vreme – dar e numai o chestiune de timp, până când ea va deveni o închisoare. Cine se dăruie pe sine, va trebui să se ia înapoi – mai curând sau mai târziu. Cine aşteaptă să fie salvat de altcineva, îl va învinovăţi pe acesta, atunci când salvarea nu apare. Cine spune “da” pentru că se teme să spună “nu”, va spune “nu” în cele din urmă – dar acesta nu va fi un “nu” blând şi plin de compasiune. Va fi un “nu” aspru şi neiertător al celui care încearcă să supravieţuiască, al celui care se teme că va fi sufocat. Va fi strigătul celui care se simte trădat, deşi, de fapt, s-a trădat singur.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

12 noiembrie 2014

12 noiembrie A întoarce şi celălalt obraz


Atunci când vezi cu Sinele tău Adevărat, nu vezi decât Adevăratul Sine în ceilalţi. A vedea cu Sinele tău Adevărat înseamnă a vedea dincolo de măştile pe care ceilalţi le poartă peste esenţa lor. Înseamnă să-i vezi prin iubirea ta şi prin acceptarea sinelui tău.
Atunci când te priveşti pe tine cu compasiune, îi vezi şi pe ceilalţi la fel, chiar şi atunci când ei încearcă să te atace. Înţelegi că ei încearcă să-şi proiecteze ura de sine asupra ta, deoarece pentru ei este prea înspăimântătoare ca să o poată privi. Aşa că, nu ataca la rândul tău. Aminteşte-le doar cine eşti – şi oferă-le iubirea de care au cu atâta disperare nevoie şi pe care nu ştiu cum să o ceară.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

11 noiembrie Întregire

Să nu fii surprins atunci când oamenii vin la tine, aşteptându-se ca tu să-i redai lor înşile. E ceva obişnuit. Dar nu te lăsa amăgit. Tu nu poţi întregi pe altcineva, nici altcineva nu te poate întregi pe tine.
Fiecare din voi trebuie să-şi găsească propria întregire.
Fiecare din voi ştie că îi este deja îndeajuns lui însuşi.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

10 noiembrie 2014

10 noiembrie Sentimentele sunt uşa către inimă

 E uşor să citim cărţi şi să ne trăim spiritualitatea la nivel intelectual... uşor – adică, până când viaţa intervine şi ne face bucăţi. Atunci suntem obligaţi să pătrundem mai adânc în spiritualitatea noastră.
Toţi vrem să ne simţim plini de pace, dar viaţa nu este întotdeauna liniştită. Uneori se întâmplă ceva care ne ridică probleme sau ne aruncă o provocare, iar noi trebuie să ne îmbrăţişăm întreaga experienţă.
Asta înseamnă să ne facem timp ca să simţim cu curaj, tot ceea ce simţim. Negarea sentimentelor noastre nu va duce la pace.
Cei cărora le este teamă să-şi înfrunte sentimentele, pot folosi meditaţia şi alte practici spirituale ca unelte ale negării. Ei pretind că sunt fericiţi, deşi nu sunt. Ei încearcă să se descotorosească de sentimentele stânjenitoare, în loc să le întâmpine ca pe nişte mesageri ai sufletului.
Sentimentele noastre sunt acolo pentru un motiv anume. Ele sunt o cale câte inimă.
Sentimentele puternice se ivesc, atunci când trebuie deschisă uşa către inima noastră.

 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

9 noiembrie 2014

09 noiembrie Olarul şi lutul


Tu eşti cel care decide ce va fi viaţa ta. Tu dai viaţă fiecărei relaţii şi fiecărei circumstanţe care îţi iese în drum. Dacă tu nu i-ai da viaţă, suflu, sens, scop, ea nu ar avea nimic.
Nimic din toate acestea nu există separat de tine. Tu însă crezi că da.
“Tu”, cel pe care-l cunoşti, este un efect, nu o cauză. Acest “tu” se identifică cu lucruri exterioare şi se autodefineşte în raport cu ele. Şi astfel, tu eşti ridicat în sus şi tras în jos, exaltat şi umilit, de toate nesfârşitele permutări ale gândului, emoţiei şi experienţei. “Tu”, cel pe care-l cunoşti, este afirmat de toate aceste autoidentificări şi vătămat de distrugerea lor perpetuă. De ce să menţii vie această dramă? De ce să cauţi stabilitate şi pace, prin ceea ce nu este nici stabil, nici plin de pace? Tu nu eşti numai cupa sau potirul, ci şi olarul care le modelează şi le dă formă. Nu eşti numai lutul, ci şi cel care suflă viaţă asupra lor.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

08 noiembrie Ghizi şi Guru adevăraţi

Adevăratul ghid sau guru nu deţine adevărul într-o măsură mai mare decât tine. Poate că el are doar mai puţine păreri, mai puţine prejudecăţi, mai puţină îngustime de vederi, mai puţină nevoie de a discuta în contradictoriu, de a conceptualiza, judeca sau condamna.
După ce şi-a rezolvat propriile blocaje care îi obturau adevărul, învăţătorul autentic te poate ajuta şi pe tine să ţi le recunoşti pe ale tale. El nu te poate duce la adevăr, dar îţi poate arăta ce te împiedică să-l vezi.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

07 noiembrie A vedea lampa, sau abajurul

 
Adevărul nu este exclusivist. El ne aparţine nouă tuturor în mod egal.
Conceptele exclusiviste ale adevărului sunt iluzorii – indiferent din ce tradiţie vin .
Toţi suntem raze de lumină ascunse sub abajururi de diferite culori şi mărimi. Şi avem întotdeauna posibilitatea de a alege să vedem lumina din fiecare, sau să fim preocupaţi doar de abajur.
Cei ce te iubesc văd lumina din tine. Ei nu se concentrează asupra umbrelor pe care le proiectezi.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

06 noiembrie De-a v–aţi ascunselea

 
Adevărul este atotprezent. Conştienţa noastră despre el poate să vină şi să plece – dar adevărul rămâne aşa cum este. E ciudat faptul că, atunci când ne relaxăm şi încetăm să-l mai căutăm, noi devenim conştienţi de adevăr – şi nu mai suntem conştienţi de adevăr, atunci când începem să-l căutăm.
E imposibil să-ţi găseşti adevăratul Sine – pentru că partea din tine care-l caută este chiar aspectul care-l ocultează. Imediat ce începi să cauţi adevărul, el se ascunde.
Învăţătura ezoterică occidentală are marele orgoliu de a pretinde că adevărul poate fi găsit. Acesta este rezultatul inevitabil al unei minţi care a pierdut legătura cu natura şi cu propria ei întrupare fizică.
Adevărul doar este. El poate fi experimentat în cadrul momentului, dar nu poate fi conceptualizat, El nu există separat de momentul în care este experimentat.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

05 noiembrie Înainte de gând


Atunci când gândurile încetează, conştiinţa rămâne.
Când respiraţia se sfârşeşte, firul de trestie deţine încă potenţialul sunetului. Nu are importanţă dacă trestia va fi culeasă vreodată. Nu are importanţă dacă un alt gând se iveşte pe ecranul conştiinţei. Atunci când vin gândurile, există o conştientă a gândurilor. Când gândurile nu mai vin, nu mai există decât conştienţa. Acel ceva care este anterior gândului este în tine – dar nu-l poţi găsi gândindu-te la el.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

4 noiembrie 2014

04 noiembrie A rămâne în centru


Nu mintea e problema. Felul în care este folosită mintea este ceea ce ajută sau care pune piedici.
Atunci când sufli printr-un fir de trestie gol, scoţi un sunet frumos care devine, fără efort, tăcere. Când mintea e liniştită, gândurile se ivesc în mod spontan, se oferă şi mor în vânt. Nu există nimic complex aici.
Scopul nu este acela de a face că gândirea să dispară, ci de a o încetini – în aşa fel încât să vină să se odihnească în propriul ei recipient. Tot ceea ce iese în evidenţă cu privire la individ, tot ceea ce separa şi divide, rămâne în ceea ce nu a cunoscut niciodată diviziunea. Numeşte-o iubire, compasiune, inimă-minte. Numele nu contează.
O dată ce te afli în acel loc, nu mai doreşti să fii nicăieri altundeva. O dată ce te odihneşti în acea pace, nu mai poţi fi atacat de gândurile tale, sau de cele ale altcuiva.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

3 noiembrie 2014

03 noiembrie Fixarea limitelor şi respectarea lor



 Poţi să-i spui prietenei sau prietenului tău tot ce vrei, dar nu ai dreptul să-i ceri să se schimbe de dragul tău. Decizia de schimbare îi aparţine celeilalte persoane.
Dacă iubeşti cu adevărat o persoană, accept-o aşa cum este. Stabileşte limitele pe care doreşti să le stabileşti şi acordă-i spaţiu pentru a lua propriile lui decizii. Ai răbdare şi nu o forţa să-ţi împlinească aşteptările. Las-o să se schimbe pentru că aşa vrea ea, nu pentru că aşa vrei tu.
Iubeşte persoana de lângă tine aşa cum este şi îngăduie-i să fie ea însăşi. Dă-i această libertate, altfel ţi-o vei pierde şi tu pe a ta. Nu există nimic mai greu decât să încerci să salvezi sau să ajuţi o fiinţă umană să se mântuie. Este ca şi cum ai încerca să salvezi o persoană de la înec, având un braţ legat la spate. Dacă încerci să faci acest lucru, ori vei fi tras la fund şi te vei îneca, ori vei fugi, simţindu-te vinovat pentru că nu ai reuşit să-ţi îndeplineşti o responsabilitate care nu ţi-a aparţinut niciodată ţie cu adevărat.
Aminteşte-ţi că e mult mai dificil să desfaci o relaţie de co-dependenţă, decât să intri în ea. Mai bine să te ţii deoparte şi să dai forţă celeilalte persoane, decât să fii atras într-o situaţie în care amândoi vă trădaţi pe voi înşivă.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

2 noiembrie 2014

02 noiembrie Ce-ar fi dacă?


Mintea egotică întreabă întotdeauna: “Ce-ar fi dacă?” Ea explorează mereu posibilitatea de a exista un loc mai bun în care să te afli, o slujbă mai bună, o relaţie mai bună, un scenariu mai bun decât cel care-ţi stă în faţă, aici şi acum.
Toate astea sunt motivate de frică.
Noi nu experimentam ceea ce există în mod direct, pentru că suntem prea ocupaţi să-l îmbunătăţim. Foarte rar se întâmplă să ne acceptăm în mod spontan vieţile – aşa cum se desfăşoară ele în momentul prezent.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

1 noiembrie 2014

01 noiembrie Dansul fiinţei



Treaba ta nu este să faci ca frica sau ataşamentul tău să dispară – ci, pur şi simplu, să recunoşti că opui rezistenţă, pe măsură ce ele se ivesc. Observându-ţi rezistenţa, nu te identifici cu ea.
Observându-ţi frica – tu nu eşti acea frică. Observându-ţi ataşamentul faţă de un anume rezultat, tu nu eşti acel ataşament. Nu trebuie să-ţi satisfaci dorinţele sau să le opui rezistenţă. Observă-le doar şi lasă-le să treacă. Pe măsură ce îţi îmbrăţişezi cu compasiune fiecare dorinţă – în deplină conştienţă – ea se stinge. Gânduri şi sentimente se ivesc în conştiinţă şi pălesc. Nimic anume nu le face să vină sau să plece. Ele sunt pur şi simplu o diastolă – precum mişcarea ritmică a respiraţiei – sau ca o bătaie puternică de inimă.
Nimic din toate acestea nu au o semnificaţie.
Ele, pur şi simplu, există. Este dansul fiinţei.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

31 octombrie Acum este singurul Timp care există


Fiecare moment conţine toate celelalte momente.
Acest moment conţine tot trecutul şi tot viitorul.
De aceea învăţătura esenţială a tuturor tradiţiilor spirituale este aceea de a ne cere să fim conştienţi şi prezenţi în acest moment. Deşi acest moment poate fi doar un punct de pe cerc – orice alt punct este suficient.
Orice punct este Alfa şi Omega.
Nu e nevoie de un timp sau de un loc special. Aici este un loc la fel de bun ca altele; acum este un timp la fel de bun ca altul. Nu există nimic ce trebuie făcut mai întâi. Nu există nimic ce trebuie făcut mai târziu. Nu există decât ceea ce se întâmplă acum. Asta este sigura ta responsabilitate.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

30 octombrie 2014

30 octombrie A pune capăt durerii separării

 Atunci când ştii că ceea ce noi numim călătorie spirituală nu este una externă, încetezi să te mai pierzi în lume. Îţi dai seama că nu lumea îţi cauzează suferinţă. Tu eşti cauza.
Aşa că, uită-te la tine. Înţelege că suferinţa lumii nu poate fi oprită, până când ea nu încetează să mai existe în inima ta. Ea nu se poate sfârşi când e vorba de fratele tău, sau de sora ta, până când nu se sfârşeşte în cazul tău.
Spiritualitatea autentică este calea către inima ta. Ea trece prin toate temerile şi amăgirile tale.
Ea nu este o cale de evadare.
Este o călătorie prin care treci dincolo de durerea ta, pentru a pune capăt durerii separării.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

29 octombrie Puterea credinţei


Cu cât sunt mai puternice credinţele noastre, cu atât ne manifestam mai mult în conformitate cu ele. Gândim, acţionăm şi reacţionăm după cum credem. Ne creăm viaţa în funcţie de ceea ce credem – indiferent de cât de adevărată sau de eronată poate fi convingerea noastră.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

28 octombrie 2014

28 octombrie Pretutindeni şi nicăieri



Nicăieri nu este un loc rău. El este doar locul unde vii, atunci când nu mai ai “nicăieri altundeva” unde să mergi. Este doar locul în care ajungi, atunci când încetezi să mai eviţi acest moment. Este doar locul în care sălăşluieşti, atunci când realizezi că marea călătorie nu are legătură cu nimeni altcineva decât cu tine.
Tu eşti subiectul: tu eşti gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile tale. Dacă eşti dispus să-ţi îndrepţi atenţia către acestea, atunci nu trebuie să alergi de colo-colo precum Don Quichote, luptându-te cu morile de vânt şi salvând domniţe în suferinţă. Poţi să rămâi acolo unde eşti şi să te ocupi de originea bucuriei şi suferinţei din tine însuţi.
Iluminarea nu implică obţinerea a ceva ce nu ai. Ea implică renunţarea la o barieră pe care tu ai plasat-o între tine şi adevăr. Ea nu înseamnă, atât de mult, găsirea adevărului – cât renunţarea la o iluzie.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

27 octombrie 2014

27 octombrie A muri în adevăr

 Adevărul nu poate fi descris în cuvinte sau concepte. Nu te lăsa sedus de imagini elaborate, sau de cuvinte ce sună frumos. Ele plasează un obstacol inutil între tine şi Realitatea Supremă. Atunci când intri în adevăr, nevoia ta de a-ţi intelectualiza sau de a-ţi romanţa experienţa începe să se dizolve. Ego-ului tău îi este foarte greu să-şi mai spună cuvântul.
Dar ego-ul nu este înfrânt sau distrus.
Ego-ul moare în adevăr. El se predă în faţa a ceva mai adânc şi mai profund. Acesta nu este un act de durere, ci un act de extaz.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

26 octombrie 2014

26 octombrie Controlul asupra celorlalţi


Iubirea te înalţă şi te inspiră. Ea poate fi cea mai mare binecuvântare. Dar, de îndată ce iubeşti pe cineva, ego-ul tău o ia razna şi încearcă să preia controlul.
Iubirea aduce la suprafaţă tot ceea ce este întunecat, în aşa fel încât să poată fi văzut şi transformat. Tu eşti – sau nu eşti – dispus să priveşti.
Iubirea îţi dă de făcut teme pentru acasă. Ea îţi cere să devii conştient de temerile şi nesiguranţele tale, în aşa fel încât să nu le proiectezi asupra persoanei la care ţii. Acesta este cel mai rapid mod de a distruge o relaţie.
Nu transforma binecuvântarea iubirii într-un blestem. Admite-ţi temerile în faţa partenerului tău şi cere ajutor pentru a trece prin ele.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

25 octombrie 2014

25 octombrie Expansiunea conştiinţei


 
Atunci când, în viaţa ta, intră o energie nouă, conştiinţa ta se extinde şi nu-ţi mai este confortabil să acţionezi în cadrul vechilor limite pe care le-ai acceptat odată. Vechile forme de exprimare dispar sau se fisurează şi trebuie găsite forme noi, mai largi.
Cu cât creşti mai mult în conştiinţă, cu atât te mişti mai mult prin diferite forme. Acest lucru te poate dezorienta, puţin. Poate părea un pic nesigur.
De aceea este atât de important să înveţi să-ţi creezi un spaţiu sigur, stimulativ – unde să poţi să fii liniştit, să asimilezi şi să fixezi noua energie. Acest lucru îţi dă timp să locuieşti în noua formă, înainte de a încerca să te exprimi prin ea.
Noua energie te trimite afară, în necunoscut. Acolo vezi lucruri pe care nu le-ai mai văzut niciodată înainte. Dar, după aceea, trebuie să cobori şi să-ţi regăseşti rădăcinile. Dacă nu îţi faci timp să te legi bine de pământ, e posibil să descoperi că te supraextinzi, îţi pierzi echilibrul şi te prăbuşeşti.
 Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

24 octombrie 2014

24 octombrie Perfectiune


Perfecţiunea nu se află niciodată în obiect. Ea se găseşte în atitudinea celui care priveşte. Când lentilele prin care priveşti sunt curate, toate obiectele privite prin acele lentile sunt frumoase.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

23 octombrie 2014

23 octombrie A iubi înseamnă a trăi în inimă

 
A iubi înseamnă a trăi în inimă. Nu poţi iubi din nici un alt loc. Atunci când trăieşti în inimă, simţi nu numai propria ta durere, ci şi durerea oricui care îţi iese în cale. Asta e sensul sentimentului de compasiune.
Iubirea nu este o licoare fermecată. Nu este un val de hormoni. Ea are foarte puţin de-a face cu sexualitatea, deşi sexualitatea poate fi o expresie a iubirii.
Iubirea înseamnă a-i lăsa pe ceilalţi să vină în inima ta.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

22 octombrie 2014

22 octombrie A da forţă celorlalţi

 
Chiar dacă tu poţi face o treabă mai bine decât fratele tău, trebuie să-l laşi pe el să o facă. Lui îi aparţine alegerea, indiferent ce a ales.
Fă un pas înapoi şi lasă-i loc să acţioneze.
Nici măcar nu te uita peste umărul lui.
Dacă vrei să-i înveţi pe alţii, lasă-i pe elevii tăi să te privească, în timp ce demonstrezi ce trebuie făcut. Apoi, lasă-i pe ei să exerseze singuri. După ce au învăţat ceea ce le-ai predat, trimite-i pe drumul lor. Nu cultiva dependenţa în ceilalţi.
Atunci când elevul revine pentru a căpăta mai multe lecţii, ştii deja că ai de-a face cu un tipar al dependenţei.
Nu-l încuraja, chiar dacă îţi aduce avantaje financiare.
Un adevărat învăţător da forţa elevului său.
Un bun terapeut îşi ajută clientela să deprindă aptitudinile de care are nevoie pentru a se descurca singură.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

21 octombrie 2014

21 octombrie A păşi dincolo de frică

 
Dacă vrei să-ţi depăşeşti frica, trebuie mai întâi să treci prin ea. Trebuie să înveţi să trăieşti în mijlocul fricii tale, fără să te autopedepseşti, fără să-ţi proiectezi neliniştile asupra celorlalţi. Trebuie să înveţi să mergi, având frica drept însoţitor, în aşa fel încât să ajungi să o cunoşti.
Dacă nu-ţi faci timp ca să descoperi la ce se referă frica ta, nu vei fi în stare să păşeşti dincolo de ea.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

20 octombrie 2014

20 octombrie Tu nu ai fost ales Mântuitor

 
Tu nu le ceri altora să facă ceea ce tu poţi face pentru tine însuţi. Tu nu-ţi dai forţa altora. De ce ar trebui ca ceilalţi să-ţi dea ţie forţa sau responsabilitatea lor?
Fă tot ceea ce poţi pentru ceilalţi.
Dar nu face pentru ei ceea ce ei trebuie să înveţe să facă pentru ei înşişi. Dacă insişti în a-ţi asuma o falsă responsabilitate pentru ceilalţi, îi inviţi să dea vina pe tine, atunci când ceea ce faci nu este pe placul lor.
Tu nu ai fost ales să fii Mântuitor.
Aşa că nu încerca să fii.

Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

19 octombrie Răspunsurile sunt simple

 
Poţi să-ţi petreci întreaga viaţa căutând soluţii complicate la problemele tale, dar va fi o pierdere de timp. Răspunsurile sunt simple.Şi ele sunt foarte la îndemână.
Nimeni altcineva nu te poate face fericit sau trist, nici tu nu poţi face pe altcineva fericit sau trist. Fericirea sau tristeţea ta îţi aparţin numai ţie – iar ale lor le aparţin lor.
Nu-ţi pierde vremea dând vina pe altcineva pentru greşelile tale sau acceptând vina pentru greşelile pe care le fac alţii. Asumă-ţi responsabilitatea faţă de ceea ce gândeşti, spui sau faci. Lasă-i pe ceilalţi să-şi asume responsabilitatea faţă de ce gândesc, spun sau fac.
Fii în permanenţă conştient de aceste adevăruri simple şi poartă-te în conformitate cu ele. Drumul este drept. El pare să fie şerpuit, numai atunci când încerci să-l întortochezi, ca să-ţi satisfaci frica sau vinovăţia.


Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -

18 octombrie Unitate în diversitate

 
Atunci când căutăm înţelegere în lumea în care trăim, găsim separare şi conflict. Numai atunci când nu ne mai străduim să fim la unison şi începem să acceptăm deosebirile dintre noi şi să creăm un loc sigur pentru a le exprima, experimentam egalitatea profundă care ne uneşte ca fiinţe umane.
 
Cuvinte de înţelepciune pentru fiecare zi
- Paul Ferrini -