Pagini

29 martie 2012

Iertarea, o formă de a iubi...


"A ierta este un fel de a te despărţi de trecut, un fel de a te elibera, aşa cum pescarul se eliberează de peştii care putrezesc. Şi cum să  te desparţi de trecut dacă nu trăind total în prezent? A trăi în prezent înseamnă a trăi în ceea ce este aici şi acum, nu în “ceea ce nu este”, compus din “ceea ce a fost”, respectiv “ceea ce va fi”. Trăieşti în prezent atunci când accepţi realitatea prezentă, ceea ce se întâmplă acum. Trăieşti în trecut atunci când respingi realitatea prezentă, când amintirile te invadează şi trăieşti în ceea ce s-a întâmplat atunci. Atenţie, acesta e un mod de a-ţi irosi viaţa!
Nu aş putea descrie mai bine felul în care Prezentul, Sinele, Iubirea şi Iertarea sunt interconectate. Când trăieşti în prezent, eşti conectat la Sine, deoarece Sinele este un perpetuu aici şi acum. Fiind conectat la Sine, ai acces la iubirea lui necondiţionată. Iertarea nu este decât o formă de a iubi! Iertarea se manifestă natural când trăieşti în prezent. Nu e nevoie de nici un efort, ea doar curge prin tine. Singurul tău efort constă în a-i spune‚ "La revedere” trecutului, aşa cum un adolescent îşi salută copilăria, iar un adult îşi ia rămas-bun de la adolescenţă.
Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta afară de aceea de a stoca faptele existenţei pe care le-ai întâlnit. Poţi să fii sigur dacă ele sunt în totalitate bune sau rele? De unde ştii că evaluările tale sunt cele mai bune? De unde ştii că suferinţa pe care ai traversat-o nu a avut rostul să te împingă spre o conştiinţă mai înaltă şi spre o viaţă mai bogată, capabilă să conţină şi polul opus? Fii sincer şi recunoaşte când adopţi punctul de vedere izolat al Eului, aprecierile nu pot fi corecte. Este ca şi cum ai privi pânza timpului printr-o deschizătură de dimensiunea unei monede. Îţi poţi măcar imagina complexitatea şi ordinul de mărime al cauzelor care participă la crearea unui eveniment? De pildă, un eveniment numit “suferinţa” ta? Şi atunci, ce rost are să rămâi agăţat de un eveniment din trecut, ale cărui reverberaţii în timp nu le poţi cuprinde? Dacă nu te desprinzi de trecut, nu ai cum să fii liber. Eşti ca un pilot care rulează avionul pe sol, dar nu îndrăzneşte să se înalţe. Rămâi legat de pământ. La un moment dat, va fi chiar periculos pentru tine, deoarece pista are un capăt.
A ierta înseamnă a da drumul trecutului. Iertarea îţi permite să te înalţi spre cer, adică să mergi mai departe de capătul pistei. Iertarea te deschide spre noi orizonturi, inaccesibile celui ce rămâne la sol. Când te înalţi, inima ta se dilată. Când ierţi, inima ta este suficient de largă pentru a-l primi şi pe celălalt înăuntrul ei. Ataşamentul de trecut îţi contractă inima. Cel care a greşit nu are loc înăuntrul ei, chiar dacă între timp s-a schimbat, devenind un alt om. Deoarece tu trăieşti în trecut, nu vei remarca asta. Pentru a observa eventualele transformări, ar trebui să fii în prezent.

Iertarea se naşte din înţelegere
Iertarea nu se va dezvolta niciodată din frică. În schimb, poate să apară din înţelegere. Nu orice fel de înţelegere, ci acel tip de înţelegere numit în filozofia budistă prajna. Prajna, înţelegerea sau înţelepciunea intuitivă, îţi permite să sesizezi suferinţa lăuntrică a celui care a greşit. Îţi permite să înţelegi durerea profundă a celui care insultă, loveşte sau ucide. Această durere este întotdeauna prezentă, deşi cel mai adesea există în afara conştiinţei făptuitorului, rămânându-i străină. Înţelegerea intuitivă îl revelează pe cei incriminat ca pe un copil speriat şi privat de iubire care încearcă prin toate mijloacele să supravieţuiască. Nu a avut şansa de a deţine mijloace mai potrivite şi încearcă din răsputeri să facă faţă vieţii. Este limitat şi acţionează înăuntrul acestor limite.
Mai ales dacă ai suferit în relaţia cu el, va fi greu să-1 vezi ca pe un copil confuz, rătăcit sau înfricoşat. Eu ştiu asta chiar mai bine ca tine. Totuşi, realitatea nu este alta. În faţa ta stă un copil în corp de adult care înfruntă viaţa aşa cum ştie el. E adevărat, nu cu cine ştie ce succes. I-ar merge mai bine dacă s-ar simţi sprijinit, înţeles şi acceptat cu tot bagajul lui de frici. Un copil are o cunoaştere foarte redusă a lumii în care trăieşte. Atunci când nu-şi modelează comportamentul după adulţii din jurul lui, acţionează la întâmplare, prin încercare şi eroare. La modul cel mai propriu, el nu ştie ce face. El nu s-a născut cunoscător, ci ignorant. Merită pedepsit pentru asta?
Şi atunci, când Iisus spune: “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”, la ce crezi că se referă? Eu cred că se referă la aceşti copii în trupuri de adulţi, oameni ignoranţi din punct de vedere spiritual, cu care trebuie să ai răbdare, lăsându-le timp să crească şi să se deprindă cu realitatea sublimă a sufletului. Aşa cum un copil de un an nu poate fi pedepsit pentru că nu ştie să vorbească fluent, nici un adult ignorant nu poate fi pedepsit pentru că nu-şi manifestă spiritul. El nu ştie nimic despre spirit şi are nevoie de timp pentru a învăţa. A-i acorda acest timp înseamnă a-1 ierta.
Iertarea bazată pe înţelegere discriminează între persoană şi comportament, între cel care a greşit şi greşeală şi, la un nivel mai fin, între Sine şi Eu. Dacă te vei putea concentra pe ceea ce încă mai este nealterat şi curat, îl vei putea îmbrăţişa pe făptuitor şi vei sancţiona, dacă este cazul, doar fapta. Însă pentru a face asta, e nevoie să fii conştient de propria ta inocenţă. Nu poţi recunoaşte în afară decât ceea ce ai recunoscut deja în interior. Dacă înăuntrul tău nu este lumină, lumina de afară îşi va părea întuneric. Desigur, poţi pretinde că vezi lumina, însă nu după mult timp faptele tale vor vorbi mai tare decât cuvintele tale.
Iertarea care vine din înţelegere revelează o inteligenţă intuitivă extraordinară. Această inteligenţă nu are nici o legătură cu tonele de informaţii şi cunoştinţe pe care unii le acumulează, cu tot felul de studii aprofundate, masterate sau doctorate. Este o inteligenţă care creşte din interior, tot aşa cum florile unui copac cresc dinăuntru spre în afară şi nu are nici un rost să vii cu flori exterioare pe care să le lipeşti cu Superglue. Cred sincer că toţi oamenii se nasc cu această inteligenţă intuitivă, ceea ce nu este echivalent cu a afirma că este şi foarte răspândită. Ştiu că ating o zonă sensibilă, dar nu am deloc sentimentul că şcoala o preţuieşte şi o cultivă. Dimpotrivă, şcoala seamănă cu o linie de asamblare dintr-o fabrică de roboţi, cele mai reuşite maşinării primind şi cele mai înalte titluri. S-ar putea să te doară ceea ce citeşti, dar mă vei ierta, nu-i aşa?
Puterea de a ierta este conectată la puterea de a înţelege. Nu a înţelege din exterior, aşa cum înţelegi citind dintr-o carte, ci a pătrunde în psihologia celuilalt fǎră să te pierzi sau să uiţi de tine însuţi. Această pătrundere intuitivă este un fel de punere la unison cu gândurile şi trăirile lui, o rezonanţă cu lumea lui eternă care, automat, îţi permite să ierţi. Aşa cum nu există foi de hârtie cu o singură faţă, nici înţelegerea intuitivă nu există de una singură.

Iertarea te face un om mai liber
La un nivel mai metafizic, actul de a ierta te eliberează din închisoarea existenţei relative. A ierta înseamnă a nu mai respinge polul opus, ci a-l accepta, a admite că realitatea are şi o latură întunecată necesară în economia întregului. Polul opus, care e judecat şi respins, nu dispare din realitate, ci continuă să te urmărească exact ca propria ta umbră. Poate nu crezi, dar el este prietenul tău deghizat, cel care bate disperat la uşa ta în speranţa că îl vei primi înăuntru. Polii opuşii când reuşeşti să-i integrezi, fac să explodeze înlănţuirea dualităţii şi separării şi te invită într-o lume nouă, aceea a absolutului. Unificarea polarităţilor naşte interesantul paradox al eliberatului în viaţă (jivanmukta, în terminologia hindusă), cel care trăieşte în Absolut, dar se manifestă în Relativ.
Polul opus, agresorul, mai are o funcţie: te ajută să faci curăţenie în inima ta. Dacă nimeni nu ţi-ar sta în cale, dacă nimeni nu s-ar opune dorinţelor tale, cum ai putea să iei cunoştinţă de ungherele întunecate ale inimii tale? Iertând, inima ta devine curată. Este ca o apă care pătrunde în cele mai mici ascunzişuri şi, în curgerea ei, înlătură impurităţile, aşa cum ploaia, în căderea ei, “şterge de praf” copacii şi florile.
Cel care se teme nu poate ierta. El nu poate spune: “Iată, sunt pregătit să încep o relaţie nouă cu tine din acest moment.” Cum să fii pregătit dacă, în relaţia cu cel care a greşit, nu te simţi în siguranţă? Îţi este teamă în continuare şi atunci a nu ierta este strategia ta de apărare. Cum să faci pentru a te simţi în siguranţă? Cum face cineva să fie sigur pe sine? Răspunsul e conţinut în întrebare. O voi pune din nou, cu o modificare minusculă: cum face cineva să fie sigur pe Sine? Observi diferenţa? Când îţi conectezi Eul Ia Sine, sentimentul de securitate apare spontan şi o dată cu el puterea de a ierta. Să nu uităm că Sinele iartă fară să pună condiţii. El îşi permite acest lux deoarece trăieşte, sau mai bine zis este o lume a completitudinii şi împlinirii.
“A întoarce şi obrazul celălalt” este gestul simbolic prin care îi semnalezi agresorului tău faptul că l-ai iertat şi eşti disponibil pentru a începe o nouă relaţie cu el, o relaţie proaspătă, ca şi cum l-ai întâlni atunci pentru prima oară. Fără această capacitate teribilă de a trăi în prezent, în aici şi acum, astfel încât viaţa şi relaţiile tale să fie în permanenţă înnoite, a întoarce şi obrazul celălalt nu este decât o formă jalnică de masochism sau slăbiciune interioară.
Iertarea te focalizează ferm în prezent. Este ca şi cum ai spune: “Ştii ceva? M-am răzgândit. Nu te mai consider duşmanul meu. Hai să începem relaţia noastră din acest moment.” Poate ai experimentat şi tu. Acesta e un moment de magie, deoarece sufletul tău se extinde pentru a-l cuprinde şi pe celălalt. Iar celălalt nu se poate împotrivi decât cu multă greutate, deoarece, atunci când eşti iertat, te simţi iubit, iar iubirea, fie că o oferi, fie că o primeşti, produce o plăcere grozavă. O senzaţie corespondentă pentru acest gen de dilatare a sufletului este aceea pe care o faci când te muţi într-o casă mai mare, cu grădină şi copaci. Dintr-o dată te simţi mai liber. Acesta e adevărul gol-goluţ! Iertarea te face mai liber, în timp ce reproşurile, critica, judecata, resentimentele, ura te limitează, te închid în carapacea propriului Eu. S-ar putea să-ţi fie mai bine acolo, dar eşti sigur că nu te vei sufoca?
Iertarea extinde şi oferă libertate, pe când lipsa de iertate contractă şi construieşte ziduri.
În această lumină, dacă pentru tine libertatea face ceva parale, a ierta, şi încă din abundenţă, este o treabă mult mai inteligentă decât a nu ierta. Cei care fac paradă de libertatea lor, fie ea de a călători, de a se exprima sau de a cumpăra aproape orice, dar sunt incapabili să ierte, sunt departe de a fi liberi. Pur şi simplu nu văd zidurile închisorii în care trăiesc, deoarece acestea sunt transparente.
În sfârşit, iertarea este terapeutică nu numai pentru cel care iartă (al cărui suflet se extinde şi a cărui inimă se purifică), ci şi pentru cel care este iertat. Din punct de vedere al mecanismelor psihologice, cel care greşeşte are o mai mare nevoie de a fi iubit decât cel care nu greşeşte. Pe cel care nu greşeşte îl poţi lăuda. Dar pe cel care greşeşte, ce rost are să-l mai condamni şi tu? Este suficient că a greşit. Te vei duce la un om care şchiopătează să-l critici pentru mersul lui? Crezi că nu-i e suficient faptul că şchiopătează? Îl vei judeca pe un orb pentru că nu poate să citească? Oare suferinţa de a nu vedea nu i-o fi de ajuns? Crezi ca ta îi va reda vederea?
Dacă priveşti cu atenţie şi intuiţie, gradat ai acces la nivelul mai profund al fricii şi neputinţei peste care s-a suprapus pentru a-l ascunde nivelul agresivităţii manifeste. Nimeni nu agreă judecatsează pentru că se simte puternic. Puterea reală se exprimă în acţiuni constructive. Puterea ireală, aceea care provoacă suferinţe şi distrugeri, este o compensare disperatǎ a fragilităţii lăuntrice. Acesta e nivelul care aproape că ţipă după iubire. Iertarea umple măcar parţial acest gol. Este ca şi cum i-ai spune celuilalt: “Ştiu că nu te simţi iubit. Îţi înţeleg durerea. Iată, în loc să te judec, am hotărât să fiu alături de tine.” Pare foarte greu de acceptat, dar cel care te agresează strigă după afecţiune. Lipsă afecţiunii îl doare atât de mult, încât limbajul s-a pervertit şi se exprimă acum într-un mod pe care nimeni nu-l mai înţelege.
Judecata îl slăbeşte pe celălalt, îi intensifică neajutorarea şi îi întăreşte convingerea că nu merită să fie iubit. Iertarea îl face să se simtă acceptat, îi dă voie să fie prezent în experienţa lui şi îi oferă un model de a se ierta pe sine însuşi. Judecata îl stimulează să persiste în comportamentele lui, iertarea îi dă puterea de a le schimba. Iertarea extinde spaţiul în care se manifestă iubirea. Ceea ce, trebuie să recunoşti, e o veste bună pentru toată lumea."
 
(a.nuta)
 
~~~~~~~ 
"Iertarea este parfumul pe care îl raspândeste o floare atunci când cineva o striveste."
 
Love... Peace... Faith
ankladyl
 
 
 

10 martie 2012

Muzica - medicament


Am repetat obsesiv, de nenumarate ori, ca nu as putea trai fara muzica. Dar oare poate cineva?... Am intalnit persoane declarand ca nu iubesc muzica... Cum traiesc? Traiesc in  adevar? Si daca muzica este medicament, inseamna ca acele persoane nu se vor vindeca niciodata?...

Incearca odata cu mine: imagineaza-ti ca plutesti pe o apa limpede precum cristalul pur, inchide ochii si lasa acordurile sa-ti patrunda simturile cele mai adanci si mai ascunse, nedescoperite nici de insasi ratiunea-ti proprie... Izvodeste-ti singurl versurile... Si sa ne vindecam de orice morb!
Arunc manusa si iti ofer sansa revansei, cu reply-urile tale, pe masura "sabiei" mele.
Si te mai rog sa-mi spui, dupa parerea ta, ce culoare are muzica?
Inspiratie!



















"Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica."
 (E. Cioran)
           

             Cele bune!
ankladyl




8 martie 2012

Iubesc femeia...




Bunicilor, mamelor, surorilor, prietenilor, amicelor, iubitelor, sotiilor, amantelor, intregii oaste de amazoane ce vine de pe Venus, ma inchin si va admir pentru abilitatea voastra de a invinge fara a folosi puterea.
Ma inchin voua pentru caldura sufleteasca pe care o untroduceti in viata si in noi – Martienii, si pentru talentul vostru de a face viata mai putin coltururoasa.
Daca cifra 8 prezinta doua cercuri, doua ceruri, doua osti, noi barbatii si voi femeiele, doi Zei, atunci 8 arata ca in aceasta zi toti cei ce vin de pe Marte se inchinam voua, Venusienelor.
Va adoram si va respectam victoriile. Sa ne traiti si sa ne completati randurile, pentru ca, doar impreuna cu voi putem dobandi noi victorii. Doar impreuna cu voi si niciodata fara.
Traiasca Zeita Venus, traiasca Afrodita. Astazi Zeul Marte vi se inchina si va slujeste.

Ma inchin si eu.

*

Love... Peace... Faith
ankladyl 

 

6 martie 2012

Elibereaza-te de masca pe care o porti!

MascalElibereaza-te de masca pe care o porti

Nu te lăsa indusă în eroare de mine. Nu te lăsa păcălită de fata pe care o port. Port o mască. Port o mie de măşti, măşti pe care mi-e teamă să le îndepărtez; şi niciuna din ele nu sunt eu.
Disimularea este o artă care este ca a doua piele pentru mine, dar nu te lăsa indusă în eroare, dau impresia că sunt sigură pe mine, ca totul este bine şi frumos, înlăuntrul şi în afara mea; dau impresia că încrederea este numele meu şi sângele rece este jocul meu, ca apele sunt calme şi că am totul sub control, că nu am nevoie de nimeni. Dar te rog să nu mă crezi. La suprafaţa pot părea liniştită, dar suprafaţa este masca pe care o port, masca mea eternă, schimbătoare şi misterioasă.
Dedesubt nu este îngâmfare sau automulţumire. Dedesubt sunt eu, cea adevărată, cea confuză, temătoare, singură. Dar ascund asta. Nu vreau să ştie nimeni. Mă panichez la gândul slăbiciunii mele si a fricii că voi fi demascată. De aceea îmi creez cu frenezie o mască sub care să mă ascund; o faţadă nonşalanţă, sofisticată care să mă ajute să disimulez, să mă protejeze de privirea care ştie adevărul. Dar tocmai această privire este salvarea mea, unica mea salvare şi eu ştiu asta. Dar cu condiţia să fie urmată de acceptare, de dragoste.
Este singurul lucru care mă poate elibera de mine însămi, de pereţii închisorii pe care mi-am construit-o, de barierele pe care le-am ridicat pentru suferinţa mea. Este singurul lucru care mă asigura de ceea ce nu mă pot eu singură asigura, că valorez într-adevăr ceva. Cine sunt, te poţi întreba. Sunt cineva pe care îl cunoşti foarte bine. Sunt fiecare barbat sau femeie pe care o întâlneşti
Te rog să auzi ceea ce nu spun. (Charles C. Finn)

Atunci când cauţi să îţi înfrumuseţezi trupul te foloseşti de o mască, atunci când cauţi să îţi corupi sufletul faci acelaşi lucru.
Masca devine un substitut confortabil. Ne ascundem adevărata identitate în spatele unor faţade care ne oferă pentru puţin timp confort şi siguranţă.
Întrebarea se pune dacă după atâtea tratamente mai ştii care e starea ta naturală?

Masca 1: Femeia care caută confirmări
Cum o recunoşti? Ea este tot timpul atentă la cum o văd ceilalţi şi cum să-I mulţumească pe toţi.
Cauţi aprobarea referitor la faţa ta, la hainele pe care le porţi, la mărimea casei tale, maşina pe care o conduci şi câţi bani cheltuieşti?
Eşti genul de femeie care ar face orice pentru a obţine aprobarea celorlalţi? Recunoaşte, nu te judecă nimeni, e important să conştientizezi acest lucru.
Multe dintre noi ne-am însuşit ideea că nu e bine să exprimăm ceea ce gândim cu adevărat. Ce-o să zică lumea? În loc să ne aprobăm propriile acţiuni, căutam consolarea încercând să facem pe plac tuturor.
Ce e important pentru tine? Aparenta sau esenţa?
Aproape toţi ne dorim să fim plăcuţi, dar totuşi când această dorinţă depăşeşte limitele, viaţa ta se concentrează doar asupra modului în care ceilalţi reacţionează sau interacţionează cu tine. Îţi asumi responsabilitatea pentru cum se simt ceilalţi, pentru ce fac. Şi cu ce preţ? În interiorul tău tot nu te simţi iubită. Orice ai face să le faci pe plac celorlalţi reprezintă un strigăt al tău pentru atenţie. Te regăseşti? Ţi se potriveşte aceasta masca?
Atunci cu siguranţă forul tău interior e ca o închisoare şi singura modalitate pentru a te elibera este să îţi dai jos aceasta masca. Cum? Îţi spun imediat.
În loc să acorzi atenţie celorlalţi tot timpul, trebuie să schimbi centrul atenţiei asupra ta. Asta nu înseamnă că eşti egoistă şi doar că ai învăţat să te iubeşti pe tine. În plus, cred că ştii ce spun instrucţiunile de folosire din avion. Mai întâi îţi pui tu masca, pentru a-i putea ajuta pe ceilalţi.
Pentru a renunţa la masca celei care caută aprobare îţi dau câteva ponturi pe care mi le-am însuşit în urmă cu ceva vreme şi eu pe drumul spre a deveni puternică şi încrezătoare.
  • Lasă-te în voia emoţiilor. Respectă-ţi sentimentele. Îţi aparţin, sunt reale. Nu trebuie să te scuzi pentru că le ai. Vorbeşte cinstit şi deschis.
  • Lasă-I pe ceilalţi să te vadă aşa cum eşti, nu cum îi manipulezi tu să te vadă. Nu ajută pe nimeni. Lasă actoria pentru profesionişti!
  • Ai grijă de tine în primul rând, doar aşa poţi deveni disponibilă pentru ceilalţi. Stabileşte limite. Poţi să spui şi nu, uneori.
Masca 2: Martira
Dacă te ascunzi în spatele acestei măşti cu siguranţă gândeşti cât de nedreaptă este viaţa şi cum tu i-ai căzut victimă.
Parcă te aud:
‘’ Daca ai şti prin ce am trecut, m-ai compătimi!’’
Dacă te regăseşti cu siguranţă îţi place să arunci vina pe ceilalţi şi să te lamentezi în loc să-ţi asumi responsabilităţi.
Lasă-mă să – ti spun un lucru. Energia pe care o emani este una negativă iar pentru ceilalţi este extenuant. Opreşte-te!
Dacă… ai fi avut o altfel de educaţie
Dacă… soţul tău nu ar fi fost un nesimţit.
Ştiu, pentru toate ai o explicaţie. Tu nu poţi niciodată, crezi că nu ai alternative şi nu poţi face nimic pentru a schimba situaţia în care te afli. Mai mult continui să învinovăţeşti pe oricine altcineva pentru nefericirea ta. Te foloseşti de sentimentul de vinovăţie pentru a obţine ce vrei însă eşti fericită?
Dacă continui cu lamentarea vei rămâne atât de blocată în negativismul tău încât nici nu vei ştii de ce îi vei alunga pe toţi cei care îţi sunt în preajmă.
Victimele simt adesea că alte persoane profita de ele însă acest lucru se datorează lipsei încrederii în propria persoană.
Cu toţii avem momente neplăcute, asta nu înseamnă că ar trebui să ne facem o carieră din victimizare. Oricum cu siguranţă nu te plăteşte nimeni în această slujbă.
Vestea bună este că poţi îndepărta aceasta masca oricând vrei.
  • Schimbă-ţi atitudinea. Ai alternative. Pune-ţi creativitatea la lucru. Fă o listă cu opţiuni care îţi pot îmbunătăţi situaţia. Apoi alege una şi ia măsuri
  • Analizează-ţi dialogul pe care îl porţi cu tine. Înlătură :‘’Nu pot’’, ’’ Ar trebui. În schimb înlocuieşte-le cu propoziţii afirmative: Sunt valoroasă. Pot fi iubită. Merit o viaţă mai bună. Nu vei observa schimbări radicale peste noapte. Repetă-ţi aceste mesaje până când subconştientul, ”angajatul tău”, chiar le crede.
  • Pentru a te elibera ai nevoie de energie pozitivă. Caută surse de inspiraţie. Găseşte pe cineva care nu tolerează victimizarea ta. Dacă îţi doreşti, oamenii de care ai nevoie îţi vor veni în ajutor.
Masca 3: Albinuţa harnică
Aceasta este cea mai des întâlnită masca. Femeia care o poartă este tot timpul ocupată, făcând liste, implicându-se în tot felul de proiecte. Este tot timpul în mişcare.
Te gândeşti că astfel e viaţa ta acum? Oare porţi mască asta? Pentru a-ţi clarifica acest lucru pune-ţi următoarele întrebări:
Poţi sta singură fără să faci nimic?
Dacă ai înceta să mai faci tot timpul ceva, te-ai mai simţi valoroasă?
De foarte multe ori, albinuţa de foloseşte de această disimulare pentru a nu se confruntă cu sentimente ei. Îşi canalizează toată energia în muncă şi nu face altceva decât se mişte. Nu-şi acorda timp liber, nu se opreşte absolut deloc pentru că dacă nu are nimic de făcut, are loc întâlnirea cu adevăratele sale emoţii.
De ce trăieşti aşa?
De ce te ascunzi?
De ce îţi e teamă?
Dacă simţi un impuls nesănătos de a fi tot timpul ocupată şi îi înnebuneşti pe ceilalţi când motorul tău este în funcţiune poate e timpul să te întrebi:
Ce suferinţa încerci să eviţi?
Ce gândire ai adoptat conform căreia viaţa e doar muncă, fără niciun pic de distracţie?
Să fii ocupat e una, dar e foarte important să ştii de ce eşti ocupată.
Atunci când eşti supărată ce faci? Găseşti ceva de lucru ca să eviţi ce simţi? Astfel niciodată nu vei da ochii cu adevărul.
Cum poţi să-ţi dai masca jos?
  • În fiecare zi, provoacă-ţi impulsul de a fi ocupată. Masca îşi va pierde treptat din putere.
  • Programează-ţi timp liber pentru tine. Începe cu câteva minute şi măreşte treptat durată. Stai singură, izolată complet, fără televizor şi reviste. Mai târziu notează-ţi ideile într-un jurnal sau verbalizează. Da e norma să vorbeşti cu tine însăţi.
Masca 4: Salvatoarea
Te deranjează vreodată că faci atât de mult pentru ceilalţi? Eşti generoasă dincolo de limitele iubirii? Pui întotdeauna la extrem nevoile celorlalţi înaintea nevoilor tale?
De fiecare dată când se aude un strigăt de ajutor tu eşti acolo. Ai o nevoie compulsive de a-I ajuta pe ceilalţi. Cauţi oameni pe care să-I salvezi. Crezi că nu se descurca fără tine aşa că îţi asumi tu responsabilitatea pentru ei. Tot timpul spui că au nevoie de tine.
La prima vedere salvatoarea nu este o persoană rea însă în procesul ei de ajutorare poate deveni o pacoste. Nu îşi dă seama că propria ei nevoie interioară de a ajuta pe îi blochează pe ceilalţi.
Obişnuieşti să judeci tu ce e mai bine pentru ceilalţi în loc să-I laşi pe ei să aibă propriile experienţe? Majoritatea femeilor sunt educate să fie sensibile la nevoile celorlalţi dat e important să nu confunzi lucrurile.
Salvatoarele în general fac aceste lucruri pentru a-şi îndeplini ele nevoile şi nu din altruism.
Pentru a îndepărta aceasta masca te poţi folosi de următoarele sugestii:
  • Înţelege că fiecare acţiune a ta este motivată de o intenţie. Orice comportament are un scop. Întreabă-te: Fac asta pentru a realiza o nevoie personală (de a fi iubită) sau din dragoste necondiţionată, fără să aştept nimic în schimb? Dacă ai ştii că eşti iubită în orice condiţii ai mai fi o Salvatoare?
  • Data viitoare când te simţi în dispoziţie de salvatoare, opreşte-te şi întreabă-te:’’ Persoană aceasta are nevoie să fie salvată şi este oare responsabilitatea mea?’’
Descoperă-ţi adevărata identitate, vei fi mulţumită că ai făcut-o!


*

"Cel mai mare explorator al pământului niciodată nu vaface o călătorie mai lungă decât a omului care coboară adânc în sufletul lui." (Julien Green)

Be yourself, no matter what they say!

ankladyl

2 martie 2012

A revenit frumoasa primavara


Sonet
A revenit frumoasa primavara;
Copacii parca-s ninsi de-atâta floare;
Dorinti copilaresti, renascatoare,
Fac inimile noastre sa tresara ....
 Iubire e în razele de soare,
Si farmec în a codrului fanfara,
Si visuri dulci în linistea de sara:
În cer si pe pamânt e sarbatoare.


Ascult, privesc, respir cu lacomie,
Caci toata frumusetea asta-mi pare
Ca niciodata n-are sa mai fie!


Si-s fericit c-am fost o clipa-n stare
Sa simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.

 Alexandru Vlahuta

~,~'~,~'~,~'~,~
     In mintea mea poate e iarna, dar in sufletul meu e o vesnica si vie primavara. 

ankladyl