Pagini

27 mai 2011

Umbra

        

      Pentru a înţelege această carte este necesar să dai o fugă până afară şi să te zgâieşti puţin la cer. Vezi o pasăre în zbor? Priveşte cu atenţie. Are o aripă sau două? Acum caută să observi alte păsări. Există vreuna care să zboare cu o singură aripă? Mulţumesc, demonstraţia a luat sfârşit. Poţi redeschide cartea, deoarece urmează să citeşti despre a doua ta aripă.

 Termenul de "umbră" a fost introdus în circuitul psihologiei şi psihoterapiei de Carl Gustav Jung, un fost elev al lui Sigmund Freud. Nu orice fel de discipol, trebuie să notez, ci unul genial, care şi-a depăşit maestrul. Pentru Jung, umbra este o parte inacceptabilă din noi înşine, un fel de fiinţă inferioară care doreşte să facă ceea ce e interzis. Definit ă ca un complex inconştient, umbra conţine impulsuri, dorinţe şi emoţii primitive, evaluate ca incompatibile cu standardele sociale în vigoare şi idealul de personalitate la care aspirăm, un fel de Mr. Hyde din faimoasa nuvelă a lui Robert L. Stevenson. Lesne de înţeles, cu cât normele societăţii sau grupului social de care apar ţinem sunt mai restrictive, cu atât umbra este mai mare.
Nu a trebuit însă ca Jung să se nască pentru ca oamenii să afle că sufletul are o parte întunecată, o parte animală, grosieră sau greu de acceptat. Dintotdeauna, oamenii au ştiut sau au intuit asta. Acest aspect al fiinţei umane îl voi analiza în continuare, aspect pentru care nu găsesc un nume mai bun decât cel găsit deja de Jung. Umbra îmi pare un nume nu doar foarte relevant, ci şi poetic.

Inţeleg prin "umbră" ansamblul conţinuturilor psihice condamnate, negate, evaluate ca inferioare sau inacceptabile şi respinse în inconştient. Prin "conţinuturi   psihice"  în ţeleg   pulsiuni,   dorinţe, trăsături, gânduri şi trăiri emoţionale. Altfel spus, umbra conţine toate acele aspecte psihologice ale fiinţei noastre pe care le ascundem nu doar de ceilalţi, ci şi de noi înşine.

Fizic vorbind, umbra este o por ţiune de spaţiu întunecoasă, unde nu ajung direct razele de lumină. Umbra este asociată cu întunericul, obscuritatea, nuanţele închise, lipsa de lumină. Ceea ce este "fără umbră" e considerat desăvârşit şi pur. A acţiona "din umbră'" înseamnă a acţiona pe ascuns, pe furiş, fară a se arăta la faţă. Cineva care rămâne "în umbră" este cineva care stă ascuns, deoparte.
Aproape că nu mai am ce să comentez. Umbra nu există fără soare şi nici umbra în sens psihologic nu există fără soarele Eului conştient. Deja din capitolul despre polarităţi (vezi "Psihoterapeutul de buzunar", 2003) eşti la curent cu jocul perechilor polare din care este creat ă lumea. Soarele şi umbra, lumina şi întunericul sunt astfel de perechi. Prin urmare, umbra este necesară în economia creaţiei. Fără umbră omul este incomplet şi, câtă vreme îşi are reşedinţa pe Pământ (adică în corpul fizic), umbra este inevitabilă.
Umbra conţine, e adevărat, toate acele aspecte din noi înşine pe care le negăm, pe care nu le iubim, de care ne este ruşine sau teamă, tendinţe, emoţii sau gânduri care ne par cumva de neacceptat şi pentru care ne simţim vinovaţi. Dar aceste aspecte sunt Ia fel de mult noi în şine ca şi ideile, sentimentele sau acţiunile pe care le exprim ăm pe scena socială, în marele spectacol al măştilor. Putem funcţiona şi fără ele. într-o stare de divizare sau disociere, dar într-un fel care, sper să se vadă din rândurile următoare, este departe de a fi considerat sănătos sau generator de împliniri.
Oamenii care, negăsind o modalitate de a trăi cu latura lor întunecată, o neagă şi o  reprimă, îmi par asemenea unor persoane care folosesc doar piciorul sau braţul drept, deoarece piciorul sau braţul stâng au fost evaluate ca imorale şi primitive. Ţi-ar plăcea să mergi toată viaţa într-un picior? La o scară mult mai mică, ţi-ai dori cape durata a 24 de ore să nu poţi folosi mâna stângă? Dacă nu ştii la ce mă refer, încearcă! Complică puţin sarcina şi, ieşind afară, încearcă să ţii mâna stângă cât mai ascuns ă, astfel încât nimeni să nu o observe. Sau, dacă te ajută un alt exemplu, plimb ă-te prin oraş ţinând în mână un grapefruit, fară însă ca cineva să-şi dea seama ce ai tu acolo. E caraghios, nu-i aşa? Nici un om rezonabil n-ar accepta să renunţe la folosirea unui braţ sau picior pentru că cineva îi spune că sunt rele, necivilizate sau malefice.
Totuşi, exact acest fenomen se întâmplă, la nivel psihologic, în cazul conţinuturilor condamnate şi stocate în umbră. Cândva prin copilărie, unele pulsiuni, dorinţe sau reprezentări sunt judecate şi devalorizate, sunt evaluate ca nepermise, indecente, urâte sau rele, fiind trimise în subteranele inconştientului. Speranţa secretă din spatele acestor reprimări este că ceea ce a fost trimis la subsol, la subsol rămâne.
Poate că aşa se întâmplă în cazul lucrurilor. în ce priveşte conţinuturile psihice, acestea au o particularitate interesantă: sunt vii! Este ca şi cum ai încerca să închizi în debara o pisică neastâmpărată. Crezi că va sta cuminte acolo, torcând?
Ce se întâmplă cu aspectele blocate în umbră?
Mai întâi, ele nu se mai dezvolt ă. Nefiind exprimate şi integrate în comportamente, rămân la stadii primitive, în acelaşi fel în care un copil crescut de maimuţe în junglă nu depăşeşte un nivel rudimentar de a simţi şi a gândi. Sexualitatea sau agresivitatea, de pildă, vreme îndelungată blocate în umbră, atunci când totuşi se manifestă, au nuanţe şi tonuri în mod evident sălbatice (primare sau neevoluate). In cazul în care ţi se pare incitant să ai o relaţie sexuală cu o astfel de persoană, imaginează-ţi, te rog, că partenerul tău e o gorilă sau un urangutan. Ihm? Simţi pasiunea?
In al doilea rând, conţinuturile psihice respinse în umbră încep, încet-încet, să funcţioneze autonom, adică să se insinueze în atitudinile şi interacţiunile  sociale.
Când energia acumulată în umbră depăşeşte pragul de rezistenţă specific Eului, altfel spus, când cenzura nu mai face faţă presiunilor din inconştient, umbra se infiltrează, se strecoară asemenea unui şarpe în conduite, proiecte, gânduri şi idei iraţionale, nesocializate şi chiar inumane.
Cazurile cele mai grave sunt acelea în care umbra posed ă sau domină Eul, folosindu-se de el ca de o jucărie. Nu mai departe decât în secolul trecut, aspectele colective ale umbrei au invadat conştiinţa germanilor, dând naştere la atrocităţi de neînchipuit. Mai aproape de noi, mineriadele sunt exemple elocvente. Cine a fost în Bucureşti în 13-l5 iunie 1990 ştie la ce mă refer. Dacă erai prea mic sau prea mică atunci, caută o înregistrare video.
Vei afla în ce ţară trăieşti.
Oricât ne-am strădui, umbra nu poate fi ferecată în inconştient. Din când în când, ea se manifestă, iese la iveală, scoate capul. Sunt momentele când spui "nu ştiu ce a fost cu mine", "parcă n-am fost eu", "nu ştiu ce mi-a venit". Pare ceva străin, venind din nişte abisuri pe care tinzi să nu le recunoşti ca fiind ale tale.
Alteori umbra apare în vise, personificată de fiinţe abjecte sau inferioare, de persoane care săvârşesc gesturi reprobabile şi dezgustătoare. în vis nu mai există bariere şi ai ocazia să faci tot ceea ce în stare de veghe îţi vine, dar reprimi. în vis îţi poţi maltrata copiii, îţi poţi ucide părinţii, îţi poţi înşela soţia, acţiuni care în viaţa obişnuită sunt intolerabile şi îngrozitoare. Chiar şi acum, când citeşti doar despre ele, nu ţi se face pielea găină? (Dacă da, ce crezi că te face să ai această emoţie?).
Când este sublimată în activităţi creatoare, umbra autorilor poate fi identificată în romane sau film de groază, în producţii încărcate de acţiuni violente şi erotism sălbatic. Filmele cu cele mai mari încasări sunt cele care ating niveluri colective ale umbrei, fiind fascinante pentru oameni tocmai pentru că îi pun în contact, fie şi temporar, cu propriile lor abisuri.
(anuta)

                     Iti promit ca va urma...



                Pana data viitoare, iti doresc sa ai o umbra cat mai mica, sa fie numai o lumina in viata, in sufletul si deasupra drumurilor tale.



Love Peace!

Anca Irina Lazar

25 mai 2011

Impozite si taxe


 

 

 

de Adrian Paunescu




De ce nu puneti si pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!

Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.

Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.

Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?

Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!

Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!

Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.

Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!

Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.

Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.

Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.

Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm „Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.

La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

 

 


Cartile din biblioteca parintilor, mi-au fost prietene in adolescenta... Poeziile lui AP mi-au fost prietene de suflet... Am crescut cu ele, am invatat din ele, am iubit ca ele...

Multumesc, ingerul meu si al tuturor celor care te accept

a si te inteleg !


*


Sa nu uitam niciodata sa simtim sa zambim!... mai intai noua insine apoi si celorlalti!



ankladyl

 

 



24 mai 2011

Cine moare?



 Pablo Neruda


Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; 
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; 
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; 
cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. 
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. 
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. 
Totul depinde de cum o traim... 

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare. 
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.  
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.  
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.  
Daca va fi sa furi, fura o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. 
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. 
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...


I'm happy and I love you
  
 Anca  Irina