Umbra

        

      Pentru a înţelege această carte este necesar să dai o fugă până afară şi să te zgâieşti puţin la cer. Vezi o pasăre în zbor? Priveşte cu atenţie. Are o aripă sau două? Acum caută să observi alte păsări. Există vreuna care să zboare cu o singură aripă? Mulţumesc, demonstraţia a luat sfârşit. Poţi redeschide cartea, deoarece urmează să citeşti despre a doua ta aripă.

 Termenul de "umbră" a fost introdus în circuitul psihologiei şi psihoterapiei de Carl Gustav Jung, un fost elev al lui Sigmund Freud. Nu orice fel de discipol, trebuie să notez, ci unul genial, care şi-a depăşit maestrul. Pentru Jung, umbra este o parte inacceptabilă din noi înşine, un fel de fiinţă inferioară care doreşte să facă ceea ce e interzis. Definit ă ca un complex inconştient, umbra conţine impulsuri, dorinţe şi emoţii primitive, evaluate ca incompatibile cu standardele sociale în vigoare şi idealul de personalitate la care aspirăm, un fel de Mr. Hyde din faimoasa nuvelă a lui Robert L. Stevenson. Lesne de înţeles, cu cât normele societăţii sau grupului social de care apar ţinem sunt mai restrictive, cu atât umbra este mai mare.

Nu a trebuit însă ca Jung să se nască pentru ca oamenii să afle că sufletul are o parte întunecată, o parte animală, grosieră sau greu de acceptat. Dintotdeauna, oamenii au ştiut sau au intuit asta. Acest aspect al fiinţei umane îl voi analiza în continuare, aspect pentru care nu găsesc un nume mai bun decât cel găsit deja de Jung. Umbra îmi pare un nume nu doar foarte relevant, ci şi poetic.

Inţeleg prin "umbră" ansamblul conţinuturilor psihice condamnate, negate, evaluate ca inferioare sau inacceptabile şi respinse în inconştient. Prin "conţinuturi   psihice"  în ţeleg   pulsiuni,   dorinţe, trăsături, gânduri şi trăiri emoţionale. Altfel spus, umbra conţine toate acele aspecte psihologice ale fiinţei noastre pe care le ascundem nu doar de ceilalţi, ci şi de noi înşine.

Fizic vorbind, umbra este o por ţiune de spaţiu întunecoasă, unde nu ajung direct razele de lumină. Umbra este asociată cu întunericul, obscuritatea, nuanţele închise, lipsa de lumină. Ceea ce este "fără umbră" e considerat desăvârşit şi pur. A acţiona "din umbră'" înseamnă a acţiona pe ascuns, pe furiş, fară a se arăta la faţă. Cineva care rămâne "în umbră" este cineva care stă ascuns, deoparte.

Aproape că nu mai am ce să comentez. Umbra nu există fără soare şi nici umbra în sens psihologic nu există fără soarele Eului conştient. Deja din capitolul despre polarităţi (vezi "Psihoterapeutul de buzunar", 2003) eşti la curent cu jocul perechilor polare din care este creat ă lumea. Soarele şi umbra, lumina şi întunericul sunt astfel de perechi. Prin urmare, umbra este necesară în economia creaţiei. Fără umbră omul este incomplet şi, câtă vreme îşi are reşedinţa pe Pământ (adică în corpul fizic), umbra este inevitabilă.
Umbra conţine, e adevărat, toate acele aspecte din noi înşine pe care le negăm, pe care nu le iubim, de care ne este ruşine sau teamă, tendinţe, emoţii sau gânduri care ne par cumva de neacceptat şi pentru care ne simţim vinovaţi. Dar aceste aspecte sunt Ia fel de mult noi în şine ca şi ideile, sentimentele sau acţiunile pe care le exprim ăm pe scena socială, în marele spectacol al măştilor. Putem funcţiona şi fără ele. într-o stare de divizare sau disociere, dar într-un fel care, sper să se vadă din rândurile următoare, este departe de a fi considerat sănătos sau generator de împliniri.
Oamenii care, negăsind o modalitate de a trăi cu latura lor întunecată, o neagă şi o  reprimă, îmi par asemenea unor persoane care folosesc doar piciorul sau braţul drept, deoarece piciorul sau braţul stâng au fost evaluate ca imorale şi primitive. Ţi-ar plăcea să mergi toată viaţa într-un picior? La o scară mult mai mică, ţi-ai dori cape durata a 24 de ore să nu poţi folosi mâna stângă? Dacă nu ştii la ce mă refer, încearcă! Complică puţin sarcina şi, ieşind afară, încearcă să ţii mâna stângă cât mai ascuns ă, astfel încât nimeni să nu o observe. Sau, dacă te ajută un alt exemplu, plimb ă-te prin oraş ţinând în mână un grapefruit, fară însă ca cineva să-şi dea seama ce ai tu acolo. E caraghios, nu-i aşa? Nici un om rezonabil n-ar accepta să renunţe la folosirea unui braţ sau picior pentru că cineva îi spune că sunt rele, necivilizate sau malefice.
Totuşi, exact acest fenomen se întâmplă, la nivel psihologic, în cazul conţinuturilor condamnate şi stocate în umbră. Cândva prin copilărie, unele pulsiuni, dorinţe sau reprezentări sunt judecate şi devalorizate, sunt evaluate ca nepermise, indecente, urâte sau rele, fiind trimise în subteranele inconştientului. Speranţa secretă din spatele acestor reprimări este că ceea ce a fost trimis la subsol, la subsol rămâne.
Poate că aşa se întâmplă în cazul lucrurilor. în ce priveşte conţinuturile psihice, acestea au o particularitate interesantă: sunt vii! Este ca şi cum ai încerca să închizi în debara o pisică neastâmpărată. Crezi că va sta cuminte acolo, torcând?
Ce se întâmplă cu aspectele blocate în umbră?
Mai întâi, ele nu se mai dezvolt ă. Nefiind exprimate şi integrate în comportamente, rămân la stadii primitive, în acelaşi fel în care un copil crescut de maimuţe în junglă nu depăşeşte un nivel rudimentar de a simţi şi a gândi. Sexualitatea sau agresivitatea, de pildă, vreme îndelungată blocate în umbră, atunci când totuşi se manifestă, au nuanţe şi tonuri în mod evident sălbatice (primare sau neevoluate). In cazul în care ţi se pare incitant să ai o relaţie sexuală cu o astfel de persoană, imaginează-ţi, te rog, că partenerul tău e o gorilă sau un urangutan. Ihm? Simţi pasiunea?
In al doilea rând, conţinuturile psihice respinse în umbră încep, încet-încet, să funcţioneze autonom, adică să se insinueze în atitudinile şi interacţiunile  sociale.
Când energia acumulată în umbră depăşeşte pragul de rezistenţă specific Eului, altfel spus, când cenzura nu mai face faţă presiunilor din inconştient, umbra se infiltrează, se strecoară asemenea unui şarpe în conduite, proiecte, gânduri şi idei iraţionale, nesocializate şi chiar inumane.
Cazurile cele mai grave sunt acelea în care umbra posed ă sau domină Eul, folosindu-se de el ca de o jucărie. Nu mai departe decât în secolul trecut, aspectele colective ale umbrei au invadat conştiinţa germanilor, dând naştere la atrocităţi de neînchipuit. Mai aproape de noi, mineriadele sunt exemple elocvente. Cine a fost în Bucureşti în 13-l5 iunie 1990 ştie la ce mă refer. Dacă erai prea mic sau prea mică atunci, caută o înregistrare video.
Vei afla în ce ţară trăieşti.
Oricât ne-am strădui, umbra nu poate fi ferecată în inconştient. Din când în când, ea se manifestă, iese la iveală, scoate capul. Sunt momentele când spui "nu ştiu ce a fost cu mine", "parcă n-am fost eu", "nu ştiu ce mi-a venit". Pare ceva străin, venind din nişte abisuri pe care tinzi să nu le recunoşti ca fiind ale tale.
Alteori umbra apare în vise, personificată de fiinţe abjecte sau inferioare, de persoane care săvârşesc gesturi reprobabile şi dezgustătoare. în vis nu mai există bariere şi ai ocazia să faci tot ceea ce în stare de veghe îţi vine, dar reprimi. în vis îţi poţi maltrata copiii, îţi poţi ucide părinţii, îţi poţi înşela soţia, acţiuni care în viaţa obişnuită sunt intolerabile şi îngrozitoare. Chiar şi acum, când citeşti doar despre ele, nu ţi se face pielea găină? (Dacă da, ce crezi că te face să ai această emoţie?).

Când este sublimată în activităţi creatoare, umbra autorilor poate fi identificată în romane sau film de groază, în producţii încărcate de acţiuni violente şi erotism sălbatic. Filmele cu cele mai mari încasări sunt cele care ating niveluri colective ale umbrei, fiind fascinante pentru oameni tocmai pentru că îi pun în contact, fie şi temporar, cu propriile lor abisuri.

(anuta)

                     Iti promit ca va urma...

                Pana data viitoare, iti doresc sa ai o umbra cat mai mica, sa fie numai o lumina in viata, in sufletul si deasupra drumurilor tale.

Love ♥ Peace!

Anca Irina Lazar