Eşti un suflet care evoluează pe Pământ.
Pentru a trăi în planul terestru, sufletul tău are nevoie de un vehicul – corpul
tău. Sufletul se găseşte în centrul acestui vehicul, deci în zona inimii. Iar
scopul sufletului tău aici, pe pământ, este armonia, fericirea totală. Singurul
mod de a atinge acest scop este dragostea necondiţionată. Nu degeaba sufletul
este situat în zona inimii! Deschizându-ne inima, ne ajutăm sufletul să
evolueze.
Iar vehiculul, corpul nostru , este expresia
trăirilor sufletului nostru. Pe măsură ce sufletul evoluează, vehiculul său se apropie
şi el de perfecţiune. Înveţi să-ţi stăpâneşti experienţele de viaţă şi, încet-încet,
ajungi să fii stăpână în întregime pe simţurile tale.
Pământul poate fi comparat cu o şcoală
unde venim să învăţăm, să dobândim noi cunoştinţe pentru a ne descoperi pe noi
înşine şi pentru a afla ce anume din noi trebuie schimbat ca să ajungem la
fericirea perfectă - raţiunea noastră de a fi.
Într-adevăr, tot ce se întâmplă aici, pe
pământ, se aseamănă cu ceea ce se întâmplă într-o şcoală.
Imaginează-ţi că te-ai hotărât să mergi la
universitate. Ai intenţii bune: vrei să înveţi. Să presupunem că vrei să devii inginer.
Te înscrii la facultate şi începi să mergi la cursuri.
Descoperi însă destul de curând că este
mult mai greu decât credeai. In plus, condiţiile de la universitate nu sunt
dintre cele mai bune, oamenii pe care-i întâlneşti nu sunt atât de drăguţi, profesorii
nu-ţi plac pe cât ţi-ai fi dorit... In fine, e cu totul altfel decât ţi-ai
imaginat. Eşti liberă să alegi: poţi să laşi totul baltă şi să te apuci de
altceva, să nu-ţi mai împlineşti dorinţa.
Sau, dimpotrivă, te poţi hotărî să fii mai
tolerantă şi vei descoperi dintr-o dată că, de fapt, condiţiile nu sunt chiar
atât de neplăcute cum ţi s-au părut la început; acum vezi totul cu alţi ochi.
De fiecare dată când revenim pe pământ, o
facem pentru a urma un alt curs, pentru a învăţa ceva nou. Tot ce învăţăm are
rolul de a ne ajuta să-i iubim mai mult pe cei din jur, să iubim natura, să
intrăm într-un contact tot mai strâns cu Dumnezeu, creatorul acestui univers,
care se află, de fapt, în fiecare dintre noi.
Chiar şi cei mai luminaţi savanţi, cei mai
mari creatori de pe planetă trebuie să-şi pună cercetările în serviciul
umanităţii, pentru ca toată lumea să cunoască această nesfârşită armonie.
Oricine îşi investeşte talentul, energia sau timpul în ceva care intră în
contradicţie cu legile dragostei va trebui să plătească scump. Acum sau într-o
viaţă viitoare, depinde de fiecare individ.
Orice acţiune, orice cuvânt, orice
sentiment care se manifestă contra legii dragostei şi aduce suferinţă va fi
retrăit, la un moment dat, de autorul său. Altfel spus, în fiecare viaţă
acumulăm acţiuni, gânduri şi vorbe care nu sunt benefice, pentru noi sau pentru
alţii, şi vom fi nevoiţi să le retrăim pentru a şti şi a simţi în inima noastră
cum i-am făcut pe ceilalţi să sufere.
Aceasta este legea karmei (a cauzei şi a
efectului). În fiecare viaţă, trebuie să ne debarasăm de lucrurile acumulate în
vieţile anterioare pentru a avansa pe drumul care ne conduce spre fericirea
desăvârşită.
Intrăm acum în era Vărsătorului. Către
pământ sunt dirijate energii speciale care îi ajută pe oameni să evolueze mult mai
rapid. Acum putem realiza într-o singură viaţă ceva pentru care altădată am fi
avut nevoie de mai multe zeci de vieţi. Este aşadar un mare privilegiu să
trăieşti acum pe pământ.
Toate evenimentele din viaţa ta au
raţiunea lor de a fi: te învaţă să iubeşti mai mult. Atunci, în loc să te
superi mereu pe Pierre, Jean sau Jacques pentru ceea ce ţi se întâmplă şi să-i învinuieşti
pe ceilalţi, observă-te pe tine însăţi şi încearcă să-ţi dai seama că tot ceea
ce trăieşti acum face parte din planul tău de viaţă. O situaţie va dura atâta vreme cât o accepţi. Ii
poţi opune rezistenţă o viaţă întreagă. Din momentul în care accepţi că e vorba
despre ceva semănat de tine, de vreme ce tu îl recoltezi, de când începi să-ţi
pui întrebarea: ,,Ce am de învăţat din asta? În ce fel pot învăţa să iubesc mai
mult, din aceasta experienţa pe care o trăiesc?", situaţia neplăcută se va
resorbi mult mai repede. Tot ce ţi se întâmplă e trecător.
Depinde numai de tine dacă va dura mai
mult sau mai puţin.
Corpul tău actual este o importantă sursă
de referinţă care te ajută să devii conştientă de starea sufletului tău. Corpul
este pur şi simplu un miracol. În cursul capitolelor următoare vei descoperi că
trupul este cu adevărat expresia sufletului. Când încercăm să înţelegem
structura fiinţei umane, ne-o putem închipui ca fiind compusă din trei părţi:
spiritul, sufletul şi corpul. Putem să o împărţim şi în şapte, dacă ne referim
la cele şapte centre de energie.
Inchipuie-ţi sufletul ca pe un mic soare
în interiorul tău.
De fiecare dată când dăruieşti dragoste,
când simţi în tine dragoste, când vorbeşti cu dragoste, soarele acesta creşte
şi devine o imensă sursă de căldură în interiorul tău, o mare sursă de lumină.
Cu cât creşte mai mult, cu atât răspândeşte în jurul tău mai multă lumină.
Această lumină, această căldură nu te încălzesc numai pe tine, ci pe toţi cei
din jurul tău. Lumina soarelui tău interior îţi luminează gândurile, dorinţele,
ţelurile.
Totul devine mult mai clar.
Lumina din tine îi ajută şi pe cei
apropiaţi, care se vor simţi „luminaţi" în prezenţa ta. Îţi vei dezvolta
darul de a spune cuvântul potrivit la momentul potrivit şi toată lumea îţi va mulţumi
pentru această lumină. Aşa se comportă un suflet care îşi acceptă Dumnezeul
interior.
Pentru a evolua, e important să accepţi
schimbările fără de care creşterea nu e posibilă. Priveşte în jurul tău: ai
multe de învăţat contemplând copacii, florile, întreaga natură. Când priveşti
un trandafir, nu-ţi dai seama că el se schimbă în fiecare clipă? Dacă şi-ar
înceta creşterea, ar muri. La fel se întâmplă şi cu oamenii.
Poate ai observat că în prezent sunt mulţi
oameni despre care te întrebi dacă trăiesc cu adevărat! Despre ei se poate spune
cel mult că există. In realitate, sunt ca şi morţi. Motivul?
Aceşti oameni se închid total faţă de
energia dragostei.
Conştiinţa lor se trezeşte foarte greu şi
se împiedică singuri să ajungă mai repede la adevărata fericire interioară.
Ţi-e frică de schimbare? Nu-ţi face
probleme! Este ceva caracteristic tuturor oamenilor deoarece, până în prezent,
se credea că schimbarea înseamnă eşec. In timpul erei Peştilor, perioadă
marcată de un materialism accentuat, oamenii au decis că a face mereu acelaşi
lucru e un semn de stabilitate, de înţelepciune. Priveşte-i pe cei apropiaţi;
părinţii sau bunicii tăi probabil că au trăit mereu în aceeaşi localitate, au
muncit în acelaşi loc, au avut aceeaşi meserie şi au crezut toată viaţa în aceleaşi
valori. Practic, nu era loc pentru schimbare. La nouăzeci de ani, aveau
aceleaşi noţiuni despre bine şi rău ca la treizeci. Totul evolua într-un ritm
mult mai lent.
Astăzi, când intrăm în era Vărsătorului,
era spiritualităţii, era lui „a fi", nu mai putem trăi în acelaşi mod. Vom
întâlni tot mai rar persoane care să exercite aceeaşi profesiune vreme de
patruzeci de ani sau mai mult. Câţi oameni nu s-au lăsat de meseria lor pentru
a deveni fermieri sau pentru a se dedica unei activităţi complet diferite faţă
de tot ceea ce făcuseră până atunci? Aceste schimbări sunt în acord cu evoluţia
prezentă de pe pământ.
Câte persoane care trec printr-un divorţ
n-au sentimental că trăiesc un eşec? De ce crezi că în zilele noastre au loc
atâtea divorţuri? Oare oamenii sunt mai răi decât altădată? Nici vorbă! Pur şi
simplu există o mult mai mare deschidere, se manifestă o nevoie mult mai
puternică de a evolua. Astfel, când doi soţi nu mai reuşesc să evolueze
împreună, despărţirea este inevitabilă. Nevoia de evoluţie este atât de
puternică încât nimeni şi nimic nu-i poate sta în cale. Când unul dintre
parteneri opune fără încetare rezistenţă modului de viaţă al celuilalt, cei doi
nu mai pot trăi împreună.
Dacă fiecare dintre aceste cupluri ar avea
înţelepciunea să accepte schimbarea şi să înţeleagă faptul că, pentru moment, viaţa
în comun nu mai este posibilă din cauza unei prea mari diferenţe în ceea ce priveşte
modul de viaţă, totul ar deveni mult mai simplu. Vor rămâne prieteni si se vor
întâlni si după despărţire. Un asemenea mod de despărţire nu reprezintă un esec.
Dimpotrivă, dacă despărţirea are loc într-o atmosferă de ură, de supărare,
aceasta e o mare tristeţe pentru sufletul care doreşte să trăiască numai
dragostea. Când două fiinţe care se iubeau hotărăsc în cele din urmă să se
despartă, când schimbarea se produce în armonie şi cei doi doresc să se ajute
şi să înţeleagă ce au de învăţat din despărţirea lor, aceasta are raţiunea sa
de a fi. Poate că într-o zi se vor regăsi şi vor trăi din nou împreună. Cine
ştie?
Important este ca fiecare dintre noi să
trăiască o dragoste din ce în ce mai profundă faţă de sine însuşi şi faţă de
ceilalţi.
Realitatea este viaţa sufletului tău şi nu
evenimentele la care eşti martor sau la care participi. Tot ce ne înconjoară e
doar o iluzie - asta e uşor de demonstrat. De exemplu, să presupunem că la o întrunire
socială participă zece persoane. Dacă le cerem celor zece să descrie locul unde
se află, oamenii din jur şi tot ce s-a întâmplat în cursul serii, vom obţine
zece versiuni complet diferite. Fiecare a văzut altfel încăperea, oamenii şi
evenimentele petrecute. De ce? Pentru că ne creăm continuu viaţa conform propriilor
percepţii. O creăm pentru a trăi experienţe, pentru a învăţa să ne cunoaştem,
pentru a descoperi cum trebuie să ne schimbăm, iar aceasta depinde de fiecare
dintre noi.
Un alt exemplu. Să considerăm o familie cu
trei copii, şi să le cerem copiilor să-şi descrie părinţii. Vom constata că fiecare copil are de fapt o mamă şi un
tată diferiţi. Unul dintre ei îşi consideră mama mult prea severă, altul crede
că tatăl său e foarte iubitor etc. în acest caz, părerile diferă în funcţie de percepţia
copiilor, iar această percepţie depinde de ce are fiecare de învăţat din
contextul său familial.
De ce persoanele care au un punct de
vedere strict materialist şi nu cred în spiritualitatea fiinţei umane ajung
atât de greu să cunoască fericirea? Pentru că, în sinea lor, ele ştiu că
sufletul are nevoie de dragoste şi de „a fi"! Nu numai de „a avea"!
Este ceva caracteristic marilor materialişti: cu cât au mai mult, cu atât vor
să aibă şi mai mult. Întotdeauna caută ceva în plus, ceva mai bun. Ei nu-şi dau
seama că acest „mai mult" este contactul cu soarele lor interior, cu
Dumnezeul lor interior care vrea să se manifeste prin sufletul lor, cu ajutorul
dragostei.
Când omul se va servi de materie pentru a
intra în contact cu Dumnezeul său interior, în întreaga lume va domni
abundenţa, pentru că Dumnezeu nu doreşte decât prosperitatea tuturor.
Dar la ce serveşte bogăţia dacă inima este
nefericită? Când inima e cuprinsă de tristeţe, emoţiile preiau controlul şi
sănătatea este tulburată. La ce servesc atunci bunurile materiale, banii, casa
cea frumoasă, iahtul şi călătoriile? Ceea ce doreşte sufletul tău este să
foloseşti tot ce te înconjoară pentru a te ajuta în drumul tău, pentru a te
pune in contact cu Dumnezeul interior, prezent în fiecare dintre noi, în natură
şi în tot ce există. Sufletul tău vrea să vezi întreaga sa măreţie în loc să te
concentrezi asupra aspectelor neplăcute ale experienţei tale de viaţă.
O foarte bună metodă care te poate ajuta
să te descoperi pe tine însăţi constă în a observa dacă valoarea ta se bazează pe
ceea ce dăruieşti altora sau pe ceea ce primeşti. De multe ori, în loc să
dăruim cu generozitate şi fără a aştepta ceva în schimb, ne târguim atunci când
avem ceva de dat. Dacă te recunoşti în această descriere, înseamnă că te
evaluezi după ceea ce primeşti de la alţii. Ţi-a făcut cineva un compliment?
„Dumnezeule! Trebuie să fiu foarte bună de
vreme ce mi-a spus asta!" Ţi-a dat cineva un cadou? „Probabil că mă
iubeşte, de vreme ce-mi face cadouri!" înţelegi? Asta înseamnă să te evaluezi
după ceea ce primeşti. Dar în felul acesta sufletul se îmbolnăveşte. Când
aştepţi prea mult de la ceilalţi, trăieşti multe emoţii. Iar atunci sufletul
tău strigă: „Ajutor!". În loc să ne iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine,
în loc să-i iubim pe cei din jur, avem tot timpul pretenţii de la ei; asta nu
este dragoste. În fiecare zi, observă ceea ce dai fără să aştepţi ceva în
schimb şi vei afla astfel cât valorezi! Nu poţi dărui decât ceea ce ai. Vei
descoperi că nu mai e nevoie să faci atâtea eforturi ca să-ţi ordonezi viaţa.
Lucrurile se aranjează de la sine dacă te concentrezi numai asupra valorii tale
şi-ţi dăruieşti dragostea în mod necondiţionat.
Un alt mod de a dărui este iertarea. De
îndată ce ierţi pe cineva, oricât de rău te-ar fi ofensat, îţi ierţi ţie însăţi
aceeaşi greşeală, aceeaşi atitudine nepotrivită. Este uşor să ierţi când îţi
dai seama că acela s-a comportat după cum ştia mai bine, că te-a ofensat din
cauza propriei sale suferinţe şi nu dintr-o lipsă de dragoste faţă de tine. Tot
ceea ce ţi se întâmplă are raţiunea sa de a fi, iar înţelegerea acestui lucru
îţi va permite să elimini din viaţa ta consecinţele karmei. Într-adevăr, chiar
dacă nu-ţi aminteşti să fi ofensat pe cineva în acest mod, ofensa căreia tu îi
eşti victimă este rezultatul unui act pe care l-ai „semănat".
Dacă la un moment dat cineva îţi face un
rău, înseamnă că şi tu ai făcut un rău cuiva, prin gânduri, vorbe sau fapte,
fie în această viaţă, fie într-una anterioară.
Nu e nevoie să-ţi baţi capul ca să afli
unde, când şi cui i-ai făcut acest rău. Este suficient să accepţi că marea lege
cosmica a cauzei şi a efectului nu se înşală niciodată şi nu poate comite o
nedreptate. Iertând pe altcineva, te ierţi pe tine însăţi şi îi permiţi
sufletului tău să crească.
In prezent, planeta noastră este
înconjurată de un strat gros de ură, egoism şi resentimente care provin din
emoţiile trăite de toţi oamenii. De fiecare dată când faci o faptă de dragoste,
trimiţi în jurul pământului puţină lumină printre aceste umbre gri care ne
arată cât este de bolnavă lumea noastră.
Se poate spune, cu o tristă ironie, că
oamenii, în loc să trăiască dragostea, se servesc de durere pentru a se proteja împotriva durerii înseşi. Un exemplu? Cei
care se tem să nu fie respinşi se grăbesc să respingă pe altcineva pentru a
împiedica o respingere in viaţa
lor. Astfel, ei pierd ceva preţios.
Oamenii se judecă unii pe alţii pentru a
se proteja de judecata celorlalţi. Oamenii se acuză între ei pentru a se feri
de acuzaţiile celorlalţi. Este un cerc vicios, pentru că tot ce facem se
repercutează asupra noastră, după legea cauzei şi efectului.
Examinează-ţi cu atenţie viaţa şi tot ce
nu-ţi este benefic.
Trăieşti multe emoţii, te simţi
nefericită? Nu-ţi place să fii criticată?
Observă felul în care îi critici tu pe
ceilalţi. Transformă, treptat, energia din jurul tău într-o energie a iubirii,
a liniştii şi a fericirii.
La sfârşitul fiecărei vieţi, când sufletul
trece într-un alt plan de existenţă, nu poate duce cu sine tot ce a acumulat în
cursul vieţii terestre. Sufletul ia cu sine numai rezultatele alegerilor pe
care le-a făcut în urma experienţelor şi a evenimentelor pe care le-a trăit şi
provocat. Fiecare victorie a dragostei asupra situaţiilor dificile aduce nişte
beneficii permanente.
Sufletul păstrează aceste victorii şi nu
va mai fi nevoie să retrăiască vreodată o situaţie de acel gen.
Aşa cum spuneam mai înainte, sufletul
nostru trăieşte experienţe diferite în fiecare dintre etape. Când începem o nouă viaţă, anumiţi factori sunt deja
prestabiliţi. Astfel, sufletul a hotărât înainte de naştere părinţii de care va
avea nevoie în următoarea viaţă, ţara şi
oraşul unde se va naşte, a decis dacă va avea un trup mare sau unul mic etc.
După cum vezi, multe lucruri au fost hotărâte dinainte. Dar ceea ce nimeni nu
poate predetermina este maniera în care vei reacţiona la aceste alegeri.
Reacţiile noastre, deciziile pe care le luăm în funcţie de experienţele trăite
îi permit sufletului nostru să evolueze mai mult sau mai puţin rapid şi
determină în ce măsură suntem fericiţi în viaţă.
Capitolele ce urmează te vor ajuta cu
siguranţă, dacă doreşti, să evoluezi mai mult, să devii conştientă de drumul pe
care l-ai parcurs şi de cel pe care-l ai în faţă.
Meditează, concentrează-te asupra gândului următor în cele şapte zile ce
urmează lecturii acestui capitol. Nu trebuie să faci nici un efort. Pur şi simplu
lasă cale liberă către conştiinţă oricăror gânduri, fără să opui rezistenţă.
„CEEA CE SUNT ESTE DARUL PE CARE MI-L FACE DUMNEZEU.
CEEA CE SUNT CÂND DEVIN
CONŞTIENT ESTE DARUL PE CARE I-L FAC EU LUI DUMNEZEU."
(LB-Stii cine esti...)
***
Ştii ce eşti?
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.
Eşti un manuscris al unei scrisori divine,
Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască.
Acest univers nu este în afara ta.
Priveşte în tine;
tot ceea ce vrei să fii
Eşti.
Rumi
ankladyl