Pagini

7 mai 2014

Cuvant care tace...



    
A plouat. Mult a plouat în Duminica Mironosiţelor şi în ziua care a urmat-o. Bine-mi pare c-a plouat şi mă bucur cu cerul şi pământul c-a plouat şi mulţumesc cerului nostru şi  lui Dumnezeu.
            M-am uitat la televizor şi nu m-am bucurat de ce am văzut. M-am mirat până când  m-am făcut întrebare:
-          Ce se întâmplă ?
-          Sunt răspunzător de strâmbătatea ideologiilor care produc atrocităţile în lume, de acest haos care se exprimă prin revolte, războaie, conflicte interetnice, economice, care diferenţiază majorităţile de minorităţi, care seamănă ură, vrajbă,  invidie,  lăcomie şi cultivă prostia, deznădejdea, frica,  nedreptatea, lăcomia, desfrâul şi neiubirea, manipulând şi răsturnând naturalul şi ierarhia valorilor şi ucigând modelele din ignoranţă şi răutate ?
Dacă sunt viu şi fiinţez pe Pământul acesta înseamnă că Da. Sunt răspunzător!
-          Sunt răspunzător când nu simt pacea, armonia, iubirea şi compasiunea când uit iertarea, recunoştinţa şi smerenia, împlinirea prin întregire cu întregul şi uit rugăciunea şi nu fac voia Lui şi-mi pierd în îndoială şi orbit de mândrie  nădejdea şi virtutea,  păcătuind.
-          Sunt răspunzător pentru că nu pot schimba  nimic, pentru că nu mă pot schimba, că Eu n-am murit îndeajuns ca să evit haosul la care particip şi sunt martor trăindu-l în acelaş timp.
Părintele Arsenie Papacioc spunea că „ Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune”.
Sunt mai răspunzător pentru că ştiu dar n-am curajul să fac pentru că mă îndoiesc. Asta mă duce la o altă întrebare:
-          Ţi-e frică de Dumnezeu?
-          Mi-e frică într-un fel, adică, mai curând  mi-e ruşine,  pentru că-L  iubesc mai puţin decât mă iubeşte El pe mine. Mi-e ruşine pentru că nu preţuiesc îndeajuns viaţa veşnică pe care mi-a dat-o El preţuindu-mă.
           Cu nevrednicie mi-am irosit clipa căutând în afară ce era pus de El în mine.
           Cu nerecunoştinţă mi-am irosit timpul  căutând în mine ce era în afară dat şi îngăduit de El.         
            Relele nu le dă El, doar le îngăduie ca să ne încerce şi să ne desăvârşească. Mi-e ruşine că în iubirea Lui pentru mine nu a îngăduit mie încercările lui Iov şi eu nu am simţit asta ca o binecuvântare ca să-I  fiu recunoscător neîncetat.
-           Mi-e ruşine că orb şi surd caut încă sensul, adică viaţa care este realitate, adevăr şi moarte.
            Căutând alternativ şi concomitent în afară şi în mine simt fiinţarea. A fi. A fi este a contopi  înlăuntru cu afară, amestecându-le, separându-le, simţindu-le şi trăindu-le şi „orice clipă poate deveni un timp” sau un a-timp în împărăţia lui Dumnezeu.
         Părinetele Arsenie Boca spunea: „ Să fim înţeleşi!  Nu intri după moarte în împărăţia în care nu ai trăit încă de pe Pământ”. Cred că se referea la a trăi în virtute. La mine se referea.
-          Întrebările „Cine sunt şi ce sunt”  sau „ Sunt răspunzător de .....” devin doar cuvinte de început. Dincolo de cuvinte este Dumnezeu.
N-am cum să explic cu cuvinte ca să fiu înţeles şi mai bine tac.
- Când scriu tac?
 -Nu.

            Doamne ajută-mă să fiu cuvânt care tace!

sursa: mail


Cu sufletul, 
ankladyl