Gustul mult asteptat si mult ravnit al zemoaselor cirese
(cele mai senzuale fructe, dupa parerea mea) il simteam in copilarie,
pentru prima data in an, intr-o dimineata de sambata, la inceput de
iunie, odata cu Mosii de Vara, cand mama impartea farfurioare si canite,
umplute cu ofranda pentru dragii inaintasi cu aripi de ingeri, care,
imi imaginam eu, stau intinsi pe nori si privesc spre noi de acolo sus de
deasupra noastra, cum le pregatim delicii de vara.
Toartele canitelor reprezentau suportul pentru impletituri de codite
crude si margelute imbujorate, iar cozile furculitelor erau de asemenea
imbracate in buchetele ros'-verde, ca un decor sine qua non. Luam cate o
pereche din fructele lui ciresar si-mi impodobeam lobul urechii si
indata ma simteam la fel de proaspata si de varateca...
Aceasta sarbatoare sacra reprezenta pentru mine un prolog al verii ce
va sa fie o lunga si insorita vacanta si un preambul al sezonului
fructelor si parfumurilor unice si proaspete ce vor veni, pana la
indepartata toamna.
Dar pentru mine, cele mai dorite fructe raman tot ciresele, atat de senzuale, prin culoare, gust si forma:
'Pielea, ca un obraz imbujorat prins intr-un zambet sincer...
'Gustul inconfundabil, dulce-acrisor, placut controversat...
'Rutunjimea, o alta perfectiune in lumea formelor (dupa parerea mea)..
Savurandu-le, imi imaginez ca sunt ca Ionica din povestea lui Creanga, cocotata in varful copacului si umplandu-mi sanul cu ciresele parguite si jucause... (dar fara matusa Maricica :D).
Chiar si acum, fara a preveni placerea, pentru mine vara incepe odata cu primele buchetele de
cirese coapte, primite de la mama, alaturi de castronul si cana de lut,
in lumina unei lumanari si in auzul numelor candva dragii noua ...
Cu acest ritual anual mult asteptat, declar oficial inceputul verii mele...
Cu acest ritual anual mult asteptat, declar oficial inceputul verii mele...
Cu cirese la urechi...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sufletul meu e
greu ca şi crengile cireşului tău;
o iarnă întreagă acoperit de ninsori,
singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o
iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara
cireşelor mele.
(I. Teodoreanu)
